Europa pregătește un fond de investiții de până la 80 de miliarde de euro. Alexandru Nazare: România are un rol important, fiind unul dintre primii susținători
SURSA FOTO: Inquam Photos / Tudor Pana - Alexandru Nazare
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că România susține lansarea noului instrument strategic de finanțare a inovației European Tech Champions Initiative 2.0 (ETCI 2.0), coordonat de Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI). Potrivit acestuia, inițiativa urmărește mobilizarea a până la 80 de miliarde de euro pentru sprijinirea companiilor europene de tehnologie aflate în etapa de dezvoltare și extindere.
Alexandru Nazare spune că România are un rol important în cadrul proiectului
Alexandru Nazare a scris într-o postare realizată pe Facebook că Europa dispune de un nivel ridicat al cercetării și de antreprenori și companii tehnologice cu un potențial semnificativ, însă multe dintre acestea întâmpină dificultăți în momentul în care trebuie să treacă de la statutul de start-up la cel de companie globală. În numeroase cazuri, capitalul necesar pentru această etapă este disponibil în afara Europei.
Potrivit ministrului, noua inițiativă European Tech Champions Initiative 2.0, lansată de Banca Europeană de Investiții la finalul săptămânii trecute, își propune să răspundă acestei provocări. România are un rol important în cadrul proiectului, fiind unul dintre primii susținători ai acestuia.
„80 mld. euro pentru finanțarea unicornilor tech. România susține lansarea noului instrument strategic de finanțare a inovației prin BEI.
Europa are un nivel ridicat al cercetării, antreprenori și companii tehnologice cu potențial extraordinar. Dar prea multe dintre acestea întâmpină dificultăți exact în momentul în care trebuie să facă pasul de la start-up la companie globală. De prea multe ori, capitalul necesar pentru această etapă este în afara Europei.
Aceasta este provocarea la care răspunde noua inițiativă European Tech Champions (ETCI 2.0) lansată de Banca Europeană de Investiții (BEI) la finalul săptămânii trecute, în care România are un rol important, fiind unul dintre primii susținători ai acestui proiect”, a scris ministrul pe Facebook.
Europa urmărește să creeze unul dintre cele mai ambițioase mecanisme de investiții
Prin mobilizarea unei finanțări de până la 80 de miliarde de euro, Europa urmărește să creeze unul dintre cele mai ambițioase mecanisme de investiții dedicate companiilor tehnologice aflate în etapa de scalare și să contribuie la consolidarea ecosistemului european al fondurilor de investiții.
Inițiativa este coordonată de Grupul Băncii Europene de Investiții, prin Fondul European de Investiții (FEI), și are ca obiectiv facilitarea accesului companiilor europene de tehnologie la finanțarea necesară pentru dezvoltare și pentru consolidarea poziției lor pe piețele internaționale.
Alexandru Nazare a precizat că, în ultimul an, a susținut această direcție inclusiv în cadrul dialogului cu Nadia Calviño, președinta Grupului BEI, și cu reprezentanții Fondului European de Investiții. Potrivit acestuia, România are interesul de a participa încă din faza de început la dezvoltarea unor astfel de instrumente europene de finanțare.
„Prin mobilizarea a până la 80 de miliarde de euro în acest instrument, Europa construiește unul dintre cele mai ambițioase mecanisme de investiții dedicate companiilor tehnologice aflate în etapa de scalare și consolidării unui ecosistem european al fondurilor de investiții.
Inițiativa este coordonată de Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI), prin Fondul European de Investiții (FEI) și are ca obiectiv să sprijine companiile europene de tehnologie să găsească mai ușor finanțarea de care au nevoie pentru a crește și a concura la nivel global.
În ultimul an, am susținut activ această direcție inclusiv în dialogul cu Nadia Calviño, preşedintele Grupului BEI și cu reprezentanții FEI, pentru că România are interesul să participe încă de la început la construcția unor astfel de instrumente europene de finanțare. În paralel, lucrăm la consolidarea ecosistemului de fonduri de investiții și la dezvoltarea unor instrumente moderne de finanțare, inclusiv prin Banca de Investiții și Dezvoltare”, a mai scris ministrul interimar.

Ministerul Finanțelor lucrează la consolidarea ecosistemului fondurilor de investiții din România
În paralel, Ministerul Finanțelor lucrează la consolidarea ecosistemului fondurilor de investiții din România și la dezvoltarea unor instrumente moderne de finanțare, inclusiv prin intermediul Băncii de Investiții și Dezvoltare.
Ministrul consideră că beneficiile pentru România sunt importante. În opinia sa, noul instrument va oferi antreprenorilor români inovatori șanse mai mari de a atrage capital, va contribui la dezvoltarea pieței fondurilor de investiții și va crește interesul investitorilor pentru finanțarea companiilor care se dezvoltă în România.
Totodată, inițiativa ar putea permite companiilor românești cu potențial ridicat să se dezvolte din România, să rămână conectate la economia europeană și să aibă acces la resursele financiare necesare pentru a deveni competitori internaționali.
„Pentru România, miza este mult mai mare. Înseamnă șanse mai bune pentru ca antreprenorii români inovatori să atragă capital, înseamnă o piață mai puternică a fondurilor de investiții și mai mulți investitori interesați să finanțeze afaceri care se dezvoltă aici. Este, totodată, şansa companiilor românești cu potențial să poată crește din România, să rămână conectate la economia europeană și să aibă acces la resursele financiare necesare pentru a deveni campioni internaționali”, scrie Nazare.
European Tech Champions Initiative 2.0 va sprijini dezvoltarea a peste 100 de fonduri de investiții
Potrivit informațiilor prezentate de Alexandru Nazare, European Tech Champions Initiative 2.0 va sprijini dezvoltarea a peste 100 de fonduri de investiții, va extinde finanțarea către fondurile de creștere și își propune să mobilizeze investiții pentru peste 1.500 de companii tehnologice europene.
Ministrul apreciază că acest tip de instrument este necesar atât pentru Europa, cât și pentru România, astfel încât ideile, tehnologia și valoarea create pe continent să fie dezvoltate în continuare în spațiul european.
Alexandru Nazare susține că România trebuie să participe la construirea instrumentelor moderne de finanțare încă din faza de inițiere și nu doar în calitate de beneficiar. În opinia sa, implicarea în astfel de proiecte contribuie la consolidarea ecosistemului european al fondurilor de investiții, la dezvoltarea fluxurilor de capital privat pentru inovare și la consolidarea poziției României ca partener în dezvoltarea viitoarei generații de companii tehnologice europene.
„ETCI 2.0 va sprijini dezvoltarea a peste 100 de fonduri de investiții, va extinde finanțarea către fonduri de creștere și își propune să mobilizeze investiții pentru peste 1.500 de companii tehnologice europene. Este exact tipul de instrument de care Europa și România au nevoie dacă vrem ca ideile, tehnologia și valoarea create aici să rămână și să se dezvolte aici.
Cred că România trebuie să fie prezentă acolo unde se construiesc instrumentele moderne de finanțare, ca stat inițiator al direcțiilor, nu doar ca beneficiar.
Prin implicarea în astfel de inițiative contribuim la consolidarea ecosistemului european al fondurilor de investiții, la dezvoltarea unui flux mai puternic de capital privat pentru inovare și la poziționarea României ca un partener credibil în construcția următoarei generații de campioni tehnologici europeni.
O economie mai competitivă înseamnă nu doar inovație tehnologică, ci și noi moduri de a finanța creșterea. Aceasta este o direcție strategică atât pentru dezvoltarea României, cât și pentru consolidarea influenței sale la nivel european”, a conchis ministrul interimar.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.