Este obligatoriu de luni, 14 martie! Toți românii vor trebui să facă asta. S-a anunțat acum
Sursă: Dreamstime
Un cunoscut deputat liberal a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care anunță când va începe, de fapt, recensământul de anul acesta. De asemenea, deputatul PNL mai spune că românii vor trebui să se autorecenzeze în format electronic, iar cei care nu au această posibilitate vor fi ajutați de recenzori.
Se aplică de luni, 14 martie! Toți românii vor trebui să facă asta. Este obligatoriu
În mesajul publicat pe pagina de socializare, deputatul liberal de Brașov, Andronache Gabriel, a precizat că a participat la ședința Grupului Parlamentar PNL din Camera Deputaților, acolo unde a fost invitat președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei. Deputatul liberal spune că președintele INS a prezentat stadiul organizării recensământului din acest an, cel care va începe pentru populație pe data de 14 martie.
Andronache Gabriel spune că recensământul din acest an vine cu o noutate, referindu-se la faptul că acesta se va putea face în format electronic. Totuși, spune deputatul liberal, românii care nu au acces la internet vor fi sprijiniți de recenzori.
De asemenea, el a mai avut un mesaj pentru brașoveni, pe care îi roagă să se autorecezeze online, prin platforma – https://www.recensamantromania.ro/.
Deputatul liberal de Brașov a postat și etapele recensământului, astfel:
- în perioada 14 martie – 15 mai va avea loc recenzarea online
- în perioada 16 mai – 17 iulie va avea loc colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri față în față cu ajutorul tabletelor.
Prima etapă a recensământului a început pe 1 februarie
Amintim că, prima etapă a recensământului populaţiei şi locuinţelor, cea de preluare a datelor din surse administrative şi de creare şi populare a bazei de date a recensământului cu acest prim set de date a început pe 1 februarie şi se va finaliza pe 13 martie, potrivit unui comunicat transmis de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În cadrul recensământului populaţiei şi locuinţelor, etapele de culegere şi de prelucrare a datelor vor fi complet informatizate.
Totodată, în premieră în statistica din România, cetăţenii vor avea posibilitatea autorecenzării, se menţionează în comunicatul INS.
Cea de-a doua etapă a recensământului constă în autorecenzare, şi se va desfăşura între 14 martie şi 15 mai.
Cea de-a treia etapă a recensământului constă în colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă, în cadrul cărora datele colectate vor fi înregistrate, cu ajutorul tabletelor, în chestionarul electronic. Această etapă se va desfăşura între 16 mai – 17 iulie.
Potrivit INS, informaţiile colectate vor fi prelucrate în conformitate cu legislaţia în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) şi anonimizate imediat după intrarea în sistem.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





