Data de 1 octombrie ar putea fi una realistă pentru intrarea Bulgariei în Schengen, a declarat ministrul bulgar al Afacerilor Externe, Nikolai Milkov, în cadrul unei conferințe de presă la ministerul Afacerilor Externe, după întâlnirea cu omologul său ungar, Peter Szijjarto.

Bulgaria își stabilește ca obiectiv data de 1 octombrie pentru Schengen

Milkov a precizat că aceasta nu este o dată care a fost convenită cu partenerii, dar Bulgaria își stabilește ca obiectiv data de 1 octombrie. De asemenea, el a subliniat că Sofia va depune eforturi pentru a consolida resursele și activitățile privind depășirea problemei migrației ilegale.

„Bulgaria va colabora cu Olanda și Comisia Europeană pentru ca țara noastră să primească un raport de evaluare, care ar trebui să fie gata în iunie sau la începutul lui iulie”, a explicat Milkov. Acest raport va trebui să conțină informații despre ceea ce s-a făcut din 2019 și până în prezent, a mai precizat oficialul bulgar.

Nikolai Milkov a mai spus că, după acceptarea raportului de către Olanda, Haga va putea participa la o misiune de verificare în Bulgaria.

„Ne așteptăm ca parlamentul să adopte legile pe care le-a propus guvernul interimar”, a declarat ministrul de externe.

Potrivit acestuia, acesta este un moment cheie de care depinde aderarea Bulgariei la Spațiul Schengen.

„Cea mai mare presiune a migranților vine din Balcanii de Vest”

Ungaria susține aderarea Bulgariei: Nu trebuie aplicate standarde duble

De cealaltă parte, ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului, Peter Szijarto, a spus că este teribil că Bulgaria nu a fost acceptată în Schengen. El a precizat că cea mai mare presiune a migranților vine din Balcanii de Vest, iar țările din Europa Centrală trebuie să facă eforturi mari pentru a opri acest fenomen.

„În ceea ce ne privește, vom continua să insistăm ca standardele duble să nu fie aplicate. Nu vom permite ca aceste criterii subiective să înlocuiască criteriile obiective. Bulgaria îndeplinește în mod obiectiv criteriile de aderare la Schengen și ar trebui să devină membru”, a adăugat Szijarto.

Măsuri la nivel național în Bulgaria pentru combaterea migraţiei ilegale

Amintim că, Bulgaria a lansat măsuri la nivel naţional de combatere a fenomenului de migraţie ilegală, a declarat luni presei ministrul de interne Ivan Demergiev. El a adăugat că această campanie a fost planificată cu mult timp în urmă. Direcţia Generală pentru Combaterea Crimei Organizate şi Poliţia de Frontieră au raportat deja acţiuni de succes, a spus Demergiev.

„Grupuri importante de trafic de migranţi au fost lovite. Operaţiunea va continua în zilele următoare în Turcia, precum şi în Bulgaria”, a menţionat el.

Potrivit ministrului, acţiuni similare sunt planificate cu Grecia. „Interacţiunea este singura modalitate de a răspunde la criminalitatea transfrontalieră”, a declarat el.

Percheziții, efectuate în toată țara

În mod similar, procurorul general Ivan Geşev a scris pe Twitter: „Munca în comun şi parteneriatul sunt singura modalitate de a proteja poporul şi interesele Bulgariei”. Geşev a mulţumit procurorilor şi anchetatorilor din Bulgaria, conducerii Ministerului de Interne şi sutelor de poliţişti pentru munca desfăşurată în organizarea campaniei şi pentru interacţiunea lor profesională.

La ordinul Procurorului General, în toată ţara au fost efectuate luni percheziţii la adrese şi sechestre de vehicule ale persoanelor suspectate de trafic. Operaţiunea a fost desfăşurată de ofiţeri ai Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţiei Generale Poliţia Naţională, Direcţiei Generale Poliţia de Frontieră, Direcţiei de Interne Sofia, Direcţiei Jandarmeriei, precum şi ofiţeri ai Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională, a precizat purtătorul de cuvânt al Procurorului General Siika Mileva luni în timpul unui briefing.