Elon Musk: Uniunea Europeană ar trebui să fie eradicată
Elon Musk a transmis pe X că Uniunea Europeană ar trebui desființată, iar suveranitatea să fie restituită țărilor membre pentru ca guvernele să își reprezinte mai eficient cetățenii.
În continuare, miliardarul a criticat birocrația UE, afirmând că aceasta sufocă Europa. Musk nu a specificat dacă intenționează să conteste în instanță amenda impusă de Comisia Europeană și a continuat să critice blocul comunitar în alte postări, acuzându-l de cenzură și solicitând implicarea Statelor Unite prin sancțiuni împotriva UE.
”Uniunea Europeană ar trebui să fie eradicată şi suveranitatea ar trebui să se întoarcă la ţările individuale, astfel încât guvernele să îşi poată reprezenta mai bine popoarele”, a postat Musk pe X.
”Birocraţia UE sufocă încet Europa până la moarte”, a adăugat el.
UE sancționează X cu 120 de milioane de euro pentru încălcarea regulilor de transparență
Comisia Europeană a impus vineri o amendă de 120 de milioane de euro platformei de socializare X (fostă Twitter) pentru nerespectarea obligațiilor de transparență prevăzute de Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA).
Încălcările semnalate includ modul înșelător în care X a gestionat „bifa albastră” de verificare, lipsa de transparență în ceea ce privește registrul său de publicitate și neasigurarea accesului cercetătorilor la datele publice.
Autoritățile de la Bruxelles consideră că utilizarea „bifei albastre” pentru conturile verificate creează confuzie și poate induce în eroare utilizatorii.
Aceste practici contravin obligațiilor platformelor online stabilite de Regulamentul privind serviciile digitale, care interzice designul înșelător în cadrul serviciilor oferite.
Pe X, orice utilizator poate plăti pentru a obține statutul „verificat”, fără ca platforma să efectueze verificări semnificative privind identitatea celor din spatele conturilor, ceea ce face dificilă evaluarea autenticității conturilor și a conținutului cu care interacționează utilizatorii. Această lipsă de verificare expune utilizatorii la riscuri precum fraude de tip uzurpare a identității și alte forme de manipulare de către actori rău intenționați.
De asemenea, Comisia Europeană a subliniat că registrul de publicitate al X nu respectă cerințele de transparență și accesibilitate prevăzute de Regulamentul privind serviciile digitale.
În plus, platforma nu își respectă obligația de a pune la dispoziția cercetătorilor datele publice necesare pentru studii și analize, conform acelorași norme europene.