Nicușor Dan, o strategie electorală păguboasă
Generații întregi de copii au fost speriate că vine Bau-Bau, dacă nu sunt cuminți, dacă nu ascultă de cei mari când vine „urgia”. Iată că, în democrație, cineva a inventat un cântecel – „Nu n-e frică de Bau-Bau”, cântat de copii pentru copiii speriați mai mult sau mai puțin de părinți sau bunici. Și toată intenția de cumințire s-a întors cu 180 de grade.
Prin analogie, pot spune că așa a apărut acum Bau-Bau-ul electoral: Nicușor Dan și ai lui îi sperie pe români că se prăbușește țara, iar George Simion și suveraniștii contraatacă cu aria nouă și le dă cu tifla, scrie Simona Ionescu în editorialul publicat de EVZ.ro.
Stafful lui Nicușor Dan, dacă vrea să obțină victoria în 18 mai, ar face bine să se uite la opiniile exprimate de români pe rețelele sociale. Foarte-foarte mulți își exprimă nervozitatea (pe Faceook, TikTok, Instagram) că politicienii, șoroșiștii și tefeliștii crează un curent de spaimă că, dacă va fi ales George Simion președinte, peste țară se vor abate toate nenorocirile:
*România va fi pusă la index de Europa, de America, de NATO.
*Economia se prăbușește, euro a luat-o razna ca și cotațiile la Bursă
* Nu vor mai fi bani de pensii și salarii, iar prețurile vor crește vertiginos
*Avem o datorie uriașă și nimeni nu ne mai împrumută decât cu dobânzi mari
*Simion va da afară 500.000 de angajați de la stat
*Putin și rușii vor acapara România
*Politica monetară a țării va intra în colaps, fiindcă George Simion și AUR vor să-l schimbe pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
*Va fi dezastru și în instituțiile financiar-bancare dacă la putere vor veni „oameni iresponsabili”
Spaimă, spaimă, spaimă peste tot.
Ne-au stors alegerile astea ca pe rufele înmuiate, lăsând doar să se scurgă toată mizeria, fiindcă bani de detergent ca să le spălăm n-avem.
Ne-a fost pasată de către clasa politică o responsabilitate care, de fapt și de drept, îi aparține. Mai-marii statului s-au ascuns sub umbrela interimatului, alți politicieni au demisionat sau au schimbat partidele. Românii trebuie să aleagă acum între Nicușor Dan și George Simion. Noi, jurnaliștii, suntem la rândul nostru împărțiți: activiști pro Nicușor sau pro Simion și o mână de dependenți de meseria de gazetar.
George Simion, un experiment politic
Prin intermediul activiștilor media se „amenință” țara cu Bau-Bau-ul tradițional. Fanii lui Simion – cei 40% din alegătorii din 4 mai -, „cântă” pe toate canalele internetului și contraatacă cu mesajul „Nu n-e frică de Bau-Bau”. De aceea…