Economia României, în junk. Radu Georgescu trage un semnal de alarmă: Aceste creșteri de taxe au băgat economia în recesiune
Economie. SURSA FOTO: Dreamstime
Analistul economic Radu Georgescu a atras atenția că România este considerată de investitori, de aproximativ trei ani, similară unei țări „junk”. Deși România nu a fost oficial clasificată ca atare, costurile de împrumut pentru titlurile de stat pe 10 ani au fost între 6% și 7% pe an, niveluri apropiate de cele ale economiilor cu rating redus.
Această percepție a investitorilor a fost influențată de faptul că, deși țara nu a primit statut oficial de junk datorită apartenenței la Uniunea Europeană, costurile de finanțare au rămas ridicate. În comparație, țări din regiune precum Bosnia, Albania sau Serbia, care sunt oficial „junk”, au reușit să se împrumute cu dobânzi mai mici decât România, potrivit explicațiilor oferite de Radu Georgescu pe Facebook.
Radu Georgescu atrage atenția asupra percepției investitorilor față de România
Analistul economic subliniază că aceste costuri ridicate ale împrumuturilor, combinate cu creșterile de taxe aplicate ulterior, au contribuit la o încetinire a economiei, comparabilă cu o recesiune. În opinia sa, ajustările ar fi putut începe cu reducerea cheltuielilor statului înainte de majorarea impozitelor.
„Un tip care lucreaza in sistemul bancar are curajul sa spuna ce explic eu de 3 ani!
Probabil , curajul vine de la brandul din spatele sau
Cea mai mare banca din lume JPMorgan
Care nu are sucursala in Romania
Niciun tip care lucreaza intr-o banca din Romania nu ar fi avut curajul sa spuna acest lucru
Probabil ar fi fost interzis de BNR
Tipul acesta de la JPMorgan spune ce spun eu de 3 ani
Romania este de 3 ani de zile in Junk
Plateste dobanzi ca o tara din Junk
Este privita de investitori ca o tara in Junk
Nu au trecut Romania oficial in Junk deoarece Romania este in UE
Si ar creste dobanzile la care se imprumuta UE
De 3 ani de zile Romania se imprumuta cu dobanzi la euro intre 6 si 7% pe an, pentru titluri de stat pe 10 ani
Bosnia, Albania, Serbia care sunt tari in Junk se imprumuta cu dobanzi mai mici decat Romania”, a scris analistul economic.

Percepția investitorilor și nivelul dobânzilor au reflectat un risc ridicat
Această situație arată că, deși România nu a fost oficial în categoria „junk”, percepția investitorilor și nivelul dobânzilor au reflectat un risc ridicat pe parcursul ultimilor trei ani.
„Acum ai inteles ca treaba cu Junk a fost un bau- bau?
Ca noi oricum eram in junk?
Acum intelegi ca nu era nevoie de cresteri de taxe?
Si ca aceste cresteri de taxe au bagat economia in recesiune
Ca de fapt Guvernul trebuia sa inceapa cu taieri de cheltuieli ale statului
Acum intelegi cat de usor poti sa fii pacalit?”, a conchis acesta.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



