Economia Republicii Moldova are nevoie de creștere de 7% pentru a ajunge la nivelul UE. Avertismentul ministrului Eugen Osmochescu
SURSA FOTO: Unsplash - Republica Moldova
Pentru a reduce decalajele față de Uniunea Europeană, economia Republica Moldova ar trebui să crească anual cu aproximativ 7%. Autoritățile admit însă că acest obiectiv este dificil de atins pe termen scurt și mizează pe un ritm mai moderat, în paralel cu reforme structurale.
Economia Republicii Moldova și obiectivul de creștere de 7%
Viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, a explicat că pentru apropierea de standardele Uniunii Europene este necesar un ritm accelerat de dezvoltare economică.
„Dacă atingem acest scop de 7%, ar fi foarte frumos”, a spus oficialul, subliniind că, realist, pentru perioada 2027–2029 sunt estimate creșteri de aproximativ 4% anual.
Reformele economice, esențiale pentru aderarea la Uniunea Europeană
Ministrul a arătat că procesul de convergență nu depinde doar de creșterea economică, ci și de implementarea reformelor monitorizate de Uniunea Europeană.
„Noi, fiind atât de buni în implementarea reformelor, fiind atât de rapizi în implementarea reformelor, care sunt tangible, nu sunt doar pe hârtie, pentru că Uniunea Europeană verifică cum implementăm aceste reforme, posibil să nu avem acces la fonduri de preaderare, acces care au avut alte state care au aderat la Uniunea Europeană în anul anterior, ultimele state fiind România și Bulgaria”.
Totodată, aderarea ar permite accesul la fonduri structurale, considerate mai consistente și cu impact economic major.
Productivitatea muncii în Republica Moldova, sub nivelul UE
Unul dintre principalele obstacole rămâne productivitatea redusă a muncii, sub nivelul minim din statele membre UE.
„Avem multe lucruri de făcut pentru a fi la nivelul Uniunii Europeane. Am făcut și un studiu asupra productivității și am văzut că suntem mai jos decât minimumul statelor Uniunii Europeane. Paradoxul ar fi că productivitatea nu neapărat crește, dar salariile cresc”, a precizat ministrul.
Pentru a reduce acest decalaj, ar fi necesară atragerea a aproximativ 300.000 de persoane suplimentare pe piața muncii. În paralel, digitalizarea și utilizarea inteligenței artificiale sunt văzute ca soluții pentru creșterea eficienței.
Producția industrială în Republica Moldova: scădere în februarie 2026
Datele oficiale arată o evoluție mixtă a industriei. În februarie 2026, producția industrială a scăzut cu 2,5% comparativ cu aceeași lună din anul precedent.
Declinul a fost cauzat în principal de scăderea din industria extractivă (–36,6%) și industria prelucrătoare (–3,7%). În schimb, sectorul energetic a crescut cu 4,1%, compensând parțial pierderile.
Pe ansamblul primelor două luni din 2026, economia a rămas pe creștere. Producția industrială a avansat cu 2,4% față de aceeași perioadă din 2025.
Sectorul energetic a avut cea mai mare contribuție, cu un avans de 12,5%, în timp ce industria prelucrătoare a crescut modest, cu 0,4%.
Perspective economice pentru Republica Moldova
Autoritățile estimează că sectoare precum industria, agricultura și IT-ul vor continua să susțină economia. Cu toate acestea, transformările structurale și creșterea productivității sunt esențiale pentru ca dezvoltarea economică să se reflecte în nivelul de trai al populației.
În lipsa unui ritm accelerat de creștere și a unor reforme consistente, apropierea de standardele Uniunii Europene va rămâne un obiectiv pe termen lung.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





