Dragoș Pîslaru, clarificări privind utilizarea fondurilor din PNRR
Dragoș Pîslaru a oferit clarificări privind utilizarea fondurilor din PNRR, explicând că „din cauza întârzierilor majore, existau proiecte care nu mai puteau fi finalizate la timp sau care nu respectau regulile de implementare”.
În același context, el a ținut să sublinieze: „nu am spus că se opresc autostrăzile. Am spus că anumite tronsoane nu mai pot fi finanțate prin PNRR, dar există alternative de finanțare — iar ele vor fi folosite”.
Ministrul Fondurilor Europene a precizat că proiecte în valoare de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi finanțate din PNRR, nu pentru că s-a renunțat la ele, ci din cauza întârzierilor și lipsei de acțiune din trecut, care nu mai pot fi recuperate. El a subliniat că este momentul ca aceste greșeli să fie asumate onest de cei responsabili.
„Rămân proiecte în valoare de 6,3 miliarde euro care nu mai pot fi finanțate din PNRR. Nu pentru că am renunțat la ele, ci pentru că timpul și lipsa de acțiune din trecut nu mai pot fi întoarse. Este momentul ca aceste întârzieri și greșeli să fie asumate onest de către cei responsabili”, a scris el într-o postare pe Facebook.
Oficialul a mai afirmat că unii încearcă să distorsioneze declarațiile sale și să transforme o analiză tehnică într-un atac politic. El a precizat că nu a spus că autostrăzile se opresc, ci că anumite tronsoane nu vor mai putea fi finanțate prin PNRR, însă vor exista surse alternative de finanțare care vor fi utilizate.
„Pentru cei care încearcă să distorsioneze mesajele mele sau să transforme o analiză tehnică într-un pretext de atac politic: nu am spus că se opresc autostrăzile. Am spus că anumite tronsoane nu mai pot fi finanțate prin PNRR, dar există alternative de finanțare — iar ele vor fi folosite”, a precizat acesta.
Mai mulți reprezentanți PSD l-au acuzat pe ministru că ar fi tăiat finanțarea din PNRR pentru autostrăzile A7 și A8
Mai mulți reprezentanți ai Partidului Social Democrat l-au criticat pe ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, acuzându-l că face „declarații false” și ia „decizii care pun în pericol proiecte importante pentru regiune și pentru România”.
Petru Bogdan Cojocaru, deputat PSD de Iași, îl acuză pe Pîslaru că a tăiat finanțarea pentru Autostrada Moldovei, în timp ce fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că ministrul a lansat informații eronate atunci când a afirmat că nu vor mai fi fonduri europene pentru autostrăzile A7 și A8.
„În realitate nu se pierde nimic, ci câștigăm în plus”, a subliniat Budăi.
La rândul său, Ministerul Transporturilor a transmis că nu se pierde niciun euro din PNRR alocat infrastructurii de transport.
Acesta este mesajul integral postat de Dragoș Pîslaru pe pagina sa de Facebook:
„Despre PNRR, aplicat și pe cifre:
Când am preluat mandatul de ministru, am identificat imediat un risc major: România risca să piardă 7,8 miliarde de euro din PNRR.
Cauza? Negocieri care durau deja de peste un an de zile (din august 2024) între partea română și Comisia Europeană și care nu conduceau la niciun rezultat.
Argumentele păreau epuizate, Comisia nu mai era dispusă să redeschidă discuțiile, iar autoritățile române ezitau să-și asume realitatea: din cauza întârzierilor majore, existau proiecte care nu mai puteau fi finalizate la timp sau care nu respectau regulile de implementare.
Strategia? Să se aștepte ca Bruxelles-ul să elimine aceste proiecte, fără asumare politică de la București.
În doar trei săptămâni, împreună cu echipa MIPE și ministerele de linie, m-am concentrat pe trei obiective clare:
- Să nu pierdem niciun euro din componenta nerambursabilă;
- Să salvăm cât mai multe proiecte aflate în risc, din împrumutul PNRR;
- Să reconstruim relația de încredere cu Comisia Europeană, astfel încât să reluăm parteneriatul și să accelerăm renegocierea planului.
În urma vizitei la București a delegației Comisiei Europene conduse de către doamna Céline Gauer, pot confirma următoarele vești bune:
Nu pierdem bani nerambursabili.Din proiectele cu risc de eliminare de pe componenta de împrumut, am repus în negociere investiții în valoare de 2,5 miliarde Euro pentru care am demarat analize suplimentare și proceduri de accelerare, care să permită finalizarea lor înainte de august 2026.
Este vorba de școli, spitale, sisteme de apă-canal, proiecte inovatoare de energie, renovare clădiri, proiecte pe reziliență și situații de urgență. Ne luptăm, împreună cu ministerele de linie, pentru fiecare euro din aceste investiții, ca ele să fie finanțate în continuare prin PNRR.
Ne-am angajat să transmitem către Comisie dovezile adiționale pentru progres în implementare până la finalul săptămânii, astfel încât să putem salva cât mai multe din aceste proiecte.
Am convenit, în premieră, ca în PNRR să fie introduse instrumente financiare prin Banca de Investiții și Dezvoltare (BID), astfel încât companiile de utilitate publică să poată accesa capital fără a depinde exclusiv de bugetul de stat.
Da, rămân proiecte în valoare de 6,3 miliarde euro care nu mai pot fi finanțate din PNRR. Nu pentru că am renunțat la ele, ci pentru că timpul și lipsa de acțiune din trecut nu mai pot fi întoarse.
Este momentul ca aceste întârzieri și greșeli să fie asumate onest de către cei responsabili. Nu este rolul meu să judec sau să dau vina pe cineva, dar este responsabilitatea mea să spun lucrurilor pe nume și să lupt pentru soluții reale, nu cosmetizări politice.
Pentru cei care încearcă să distorsioneze mesajele mele sau să transforme o analiză tehnică într-un pretext de atac politic:
- Nu am spus că se opresc autostrăzile.
- Am spus că anumite tronsoane nu mai pot fi finanțate prin PNRR, dar există alternative de finanțare — iar ele vor fi folosite.
PNRR nu este pierdut. Dar trebuie muncă serioasă, asumare și mai ales coerență în fața partenerilor europeni.
La finalul acestei zile, vreau să le mulțumesc echipei PNRR din MIPE pentru efortul lor susținut, precum și colegilor miniștri și ministerelor de linie pentru colaborarea excelentă.
Sunt mândru că România s-a prezentat demn și profesionist în fața Comisiei Europene și că împreună, ca o echipă unită, avem o șansă reală să renegociem planul până la finalul lunii iulie și să îl ducem mai apoi la capăt, la termen, pentru binele românilor.
Nu mai este timp de pierdut. E timpul să facem curățenie, să lucrăm profesionist și să maximizăm șansa unică pe care o avem cu banii europeni.”