PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei. Liberalii vor să construiască o alternativă politică pentru alegerile din 2028

PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei. Liberalii vor să construiască o alternativă politică pentru alegerile din 2028

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - Partidul Național Liberal (PNL)

Publicat de Iulian Luca la 8 noiembrie 2026, 23:25

Partidul Național Liberal a decis duminică să înceapă negocierile pentru o posibilă fuziune prin absorbție cu Forța Dreptei. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței Biroului Politic Național și reprezintă primul pas către constituirea unui proiect politic numit Polul Modernizării. Anunțul a fost făcut de prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, și de purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.

PNL a votat începerea negocierilor pentru fuziunea prin absorbție cu Forța Dreptei

Biroul Politic Național al PNL a aprobat duminică începerea demersurilor pentru constituirea Polului Modernizării, un proiect politic care ar urma să includă și partidul Forța Dreptei.

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a anunțat pe Facebook că decizia a fost adoptată cu o majoritate foarte largă.

„În cadrul şedinţei BPN, Partidul Naţional Liberal a votat cu o foarte largă majoritate aşa: Pentru direcţia de a construi polul de modernizare, iar ca primă etapă începerea negocierilor pentru fuziunea cu/absorbţia partidului Forţa Dreptei”, a transmis Ciprian Ciucu.

Decizia nu reprezintă finalizarea fuziunii, ci deschiderea negocierilor dintre cele două formațiuni politice.

Ciprian Ciucu anunță revitalizarea comisiilor de specialitate ale PNL

Pe lângă negocierile privind fuziunea cu Forța Dreptei, conducerea PNL a decis și revitalizarea comisiilor de specialitate ale partidului.

Potrivit lui Ciprian Ciucu, în activitatea acestor structuri vor putea fi implicați inclusiv experți care nu sunt membri ai formațiunii.

„Fiind în opoziţie, vom revitaliza comisiile de specialitate în care vom invita inclusiv specialişti din afara Partidului Naţional Liberal. (În ultima perioadă vin foarte mulţi oameni către PNL. Fiind în opoziţie … asta nu s-a mai întâmplat de mult timp)”, a scris prim-vicepreședintele PNL.

Ciucu a susținut astfel că partidul înregistrează un interes crescut din partea persoanelor care doresc să se apropie de formațiune, în ciuda statutului său de partid de opoziție.

Ionel Bogdan: PNL vrea să ofere o alternativă reală la alegerile din 2028

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a confirmat decizia conducerii partidului și a precizat că demersurile pentru constituirea Polului Modernizării au fost aprobate în unanimitate.

Acesta a explicat că prima etapă a proiectului presupune deschiderea negocierilor pentru absorbția partidului Forța Dreptei de către PNL.

„Biroul Politic Naţional al PNL a votat în unanimitate începerea demersurilor pentru constituirea Polului Modernizării. Prima etapă este deschiderea negocierilor pentru fuziunea prin absorbţie a partidului Forţa Dreptei de către PNL. Este direcţia stabilită la Congresul PNL din vară şi susţinută de majoritatea colegilor noştri. Ştim că drumul va fi greu, cu multe provocări. Ni-l asumăm pentru ca România să aibă o alternativă reală la alegerile din 2028”, a menţionat Ionel Bogdan, pe Facebook.

Potrivit acestuia, proiectul urmează direcția politică stabilită la congresul partidului din vara acestui an și beneficiază de susținerea majorității membrilor conducerii.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.