Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda. Discurs la Davos, în fața liderilor lumii: Fără noi, ați fi vorbit cu toții germană și puțină japoneză
SURSA FOTO: captură YouTube – Donald Trump, discurs la Davos
Donald Trump ține chiar în aceste momente un discurs istoric la Forumul Economic Mondial de la Davos, într-o perioadă în care știrile legate de Venezuela, Groenlanda și Consiliul pentru Pace propus de liderul american țin prima pagină a ziarelor de pe tot mapamondul.
Donald Trump, discurs la Forumul de la Davos: Europa nu merge în direcția bună, mai bine urmați exemplul nostru
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, şi-a început miercuri alocuţiunea la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos cu o întârziere de câteva minute.
„E grozav să mă aflu din nou în minunatul Davos, în Elveţia şi să mă adresez atât de multor lideri de afaceri respectaţi, atât de multor prieteni şi câtorva inamici”, a afirmat Trump.
Trump a criticat Europa, citând declaraţii ale administraţiei sale privind securitatea naţională.
„Unele locuri din Europa sunt de nerecunoscut din cauza imigrației. Îmi place Europa şi vreau să o văd prosperând, dar nu merge în direcţia bună.
Locurile din care proveniți pot face mult mai bine urmând exemplul nostru, deoarece anumite locuri din Europa nu mai sunt nici măcar recunoscute”, a spus președintele SUA.
Economia SUA merge mai bine ca niciodată, se laudă Trump
Donald Trump a lăudat pentru început rezultatele economice din Statele Unite.
„Economia este în plină expansiune”, a afirmat el.
Liderul de la Casa Albă a spus despre creșterea economiei SUA de când a preluat el cel de-al doilea mandat că este o „minune economică”.
Donald Trump afirmă că rezultatele depășesc chiar și așteptările sale și că „oamenii sunt foarte mulțumiți de mine”.
„Când vor veni cifrele finale vom avea investiții record. În urmă cu doar un an, sub democrați eram o țară moartă. Acum suntem cea mai mare țară din lume.
Cu politicile mele, inclusiv cele de tarife, se vor putea atinge cifre și mai mari. Asta e bine pentru toate națiunile. Când noi mergem bine, toată lumea merge în sus”, a declarat Trump la Davos.
Capturarea lui Nicolas Maduro
Donald Trump a vorbit și despre capturarea lui Nicolas Maduro și situația din Venezuela, prevăzând o redresare iminentă a țării sud-americane datorită implicării SUA.
„Acum 20 de ani era o țară minunată, iar acum are probleme, dar noi îi ajutăm. Venezuela va avea rezultate fantastice”, spune Trump
El adaugă că noii lideri au cooperat cu SUA „odată ce atacul s-a încheiat… și au spus: «Să facem o înțelegere»”.
„Venezuela va câștiga mai mulți bani în următoarele șase luni decât a câștigat în ultimii 20 de ani. Toate marile companii petroliere vin cu noi, este uimitor.
Este minunat să vezi asta, iar conducerea țării a fost foarte bună. Au fost foarte, foarte inteligenți”, a adăugat Donald Trump.
Dosarul Groenlanda. Trump spune că fără Statele Unite, toată Europa ar fi vorbit acum limba germană și puțin japoneză, aluzie la cel de-Al Doilea Război Mondial
„Respect oamenii din Groenlanda și Danemarca. Dar toți membrii NATO trebuie să își apere teritoriul. Dar nu există nicio putere mai mare decât SUA.
Danemarca a picat în fața Germaniei naziste în doar 6 ore, a trebuit să trimitem noi trupe ca să apere Groenlanda. Am stabilit baze militare în Groenlanda pentru Danemarca, am luptat pentru Danemarca.
Am salvat Groenlanda. După războiul pe care l-am câștigat noi – și fără noi ați fi vorbit cu toții germană și puțină japoneză – am dat Groenlanda înapoi Danemarcei.
Cât de proști am fost să facem asta? Cât de nerecunoscători sunt ei acum? (…)
Voi demara de urgență negocieri pentru a achiziționa Groenlanda așa cum am mai făcut în istorie. Unele state au pământuri vaste pe întreg teritoriul lumii. Nu va fi o problemă de securitate pentru NATO, ci va întări securitatea. (…)
Vrem Groenlanda. Puteți spune DA și vom aprecia foarte mult. Puteți spune NU și vom ține minte. Nu trebuie să folosesc forța, nu vreau să folosesc forța, nu voi folosi forța”, a punctat Donald Trump, în discursul său de la Davos.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





