Donald Trump cere un acord echitabil cu Iranul. A dezvăluit și detalii șocante din timpul revoltelor de stradă
Președintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri, 20 februarie, ca liderii iranieni să negocieze ceea ce a descris drept un acord echitabil cu Washingtonul, criticând în același timp situația drepturilor omului din Iran și exprimându-și compasiunea față de populație.
Liderul de la Casa Albă a susținut că poporul iranian este diferit de conducerea țării și a apreciat că situația din Iran este una extrem de tristă. El a afirmat că, într-o perioadă relativ scurtă de timp, 32.000 de persoane ar fi fost ucise, menționând pentru prima dată public acest bilanț al represiunii.
„Ar fi bine să negocieze un acord echitabil. Ştiţi, poporul iranian este foarte diferit de liderii Iranului.
Şi este o situaţie foarte, foarte tristă. 32.000 de persoane au fost ucise într-o perioadă relativ scurtă de timp”, a afirmat Donald Trump.
Totodată, Donald Trump a relatat că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, autoritățile iraniene ar fi intenționat să execute 800 de persoane, unele dintre ele prin spânzurare cu ajutorul unei macarale, în piețe publice.
Președintele american a precizat că ar fi transmis un avertisment ferm Teheranului, spunând că, dacă va fi executată chiar și o singură persoană, Statele Unite vor reacționa imediat.
Potrivit acestuia, după acel mesaj, autoritățile iraniene ar fi renunțat la planul de a spânzura 837 de persoane și, din informațiile pe care le deține, nu ar mai fi avut loc nicio execuție.
„Acum două săptămâni, aveau de gând să spânzure 800 de persoane, unele cu ajutorul unei macarale. Le ridicau cu o macara înaltă şi le expuneau în piaţă.
Aveau de gând să spânzure 837 de persoane, iar eu le-am spus: «Dacă spânzuraţi o singură persoană, chiar şi una singură, veţi fi loviţi pe loc».
Nu am aşteptat două săptămâni să negociez, iar ei au renunţat la spânzurare. Nu au spânzurat 837 de persoane. Se pare că nu au spânzurat pe nimeni.
Îmi pare foarte rău pentru poporul iranian. Au trăit într-un iad”, a mai afirmat Donald Trump.
Un atac limitat asupra Iranului este luat în calcul la Casa Albă
Mai devreme, tot vineri, la Casa Albă, președintele american a declarat că ia în considerare posibilitatea unui atac limitat împotriva Iranului, în cazul în care nu se ajunge la un acord cu Statele Unite.
Întrebat direct de o jurnalistă dacă analizează o asemenea opțiune, Donald Trump a răspuns că tot ceea ce poate spune este că o are în vedere.
„Luaţi în considerare un atac limitat, dacă Iranul nu încheie un acord?”, a fost întrebarea jurnalistei
„Tot ceea ce pot să spun este că îl iau în calcul”, a afirmat Donald Trump.
Reporter: „Mr. President, are you considering a limited military strike if Iran doesn’t make a deal?”
Trump: „The most I can say – I am considering it” https://t.co/zqg9MPSe6n pic.twitter.com/TDXIDmvPpG— Faytuks Network (@FaytuksNetwork) February 20, 2026
Anunțul ministrului iranian de Externe privind un proiect de acord
Tot azi, 20 februarie, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a anunțat că un proiect de acord în domeniul nuclear va fi finalizat în două sau trei zile și va fi prezentat ulterior Statelor Unite.
Oficialul iranian a explicat, într-un interviu acordat postului MSNBC, că următoarea etapă constă în transmiterea unei propuneri de potențial acord omologilor săi americani, emisarul Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele lui Trump.
Abbas Araghchi a precizat că documentul ar urma să fie gata în două sau trei zile. El a participat marți la negocieri indirecte, mediate de Oman, în apropiere de Geneva, alături de reprezentanții americani, într-un nou efort diplomatic menit să detensioneze relațiile dintre Teheran și Washington.
„Următoarea etapă, pentru mine, este prezentarea unei propuneri a unui potenţial acord omologilor mei americani. (…) Cred că în două sau trei zile ea va fi gata”, a spus Donald Trump.


