Doliu în tenis. S-a stins legenda sportului alb. A fost primul care a ridicat trofeul la Roland Garros: Tenisul italian își plânge simbolul
SURSA FOTO: Dreamstime - doliu, deces
Nicola Pietrangeli, unul dintre cele mai mari nume din istoria tenisului italian, a murit la vârsta de 92 de ani. Anunțul a fost făcut de Federația italiană de tenis, iar informația a fost preluată de presa din Italia și agențiile internaționale.
Nicola Pietrangeli, un nume de referință în istoria tenisului italian
Nicola Pietrangeli s-a născut pe 11 septembrie 1933, la Tunis, dintr-un tată italian și o mamă de origine rusă. După expulzarea familiei sale din Tunisia, s-a stabilit la Roma, oraș care avea să devină centrul carierei sale sportive. El rămâne singurul jucător italian inclus în World Tennis Hall of Fame, o recunoaștere a impactului său asupra tenisului mondial.
De-a lungul carierei, Pietrangeli a fost considerat printre cei mai buni zece jucători de tenis din lume în perioada 1957–1964, într-o epocă în care ierarhiile internaționale erau realizate de jurnaliștii de specialitate.
Cea mai mare parte a succesului său a fost legată de zgura de la Roland Garros. Nicola Pietrangeli a câștigat de două ori turneul parizian, în 1959 și 1960, devenind primul italian care a cucerit un titlu de Grand Slam. În acei ani, a fost clasat pe locul al treilea la nivel mondial.
El a mai jucat alte două finale la Roland Garros, pierdute în fața spaniolului Manuel Santana, în 1961 și 1964. În total, a adunat 48 de titluri la simplu în carieră. Pe lângă succesele de la Paris, a câștigat trei titluri la Monte Carlo și două titluri la turneul Internaționali d’Italia. La Wimbledon, a ajuns până în semifinale în ediția din 1960.
A avut un rol decisiv pentru Italia în Cupa Davis
Nicola Pietrangeli deține un record mondial în Cupa Davis, competiție în care a disputat 164 de meciuri, la simplu și dublu. Bilanțul său cuprinde 78 de victorii la simplu și 42 la dublu, pentru un total de 120 de meciuri câștigate.
Deși nu a reușit să câștige trofeul ca jucător, pierzând finalele din 1960 și 1961 în fața Australiei, el a avut un rol esențial în istoria competiției pentru Italia. În 1976, a fost căpitanul echipei care a adus Italiei prima victorie în Cupa Davis.
Ultimele luni din viața fostului campion au fost marcate de probleme personale și de sănătate. El s-a confruntat cu moartea fiului său, Giorgio, fost campion la surf, decedat în luna iulie, la 59 de ani, după o lungă boală. Pietrangeli se afla internat la Policlinica Gemelli pentru investigații medicale în momentul în care a aflat vestea.
Federația italiană de tenis a transmis că tenisul italian își pierde simbolul, amintind că Pietrangeli a fost singurul italian inclus în Hall of Fame. Organizatorii turneului ATP Masters 1000 de la Roma au anunțat că își iau rămas bun de la o adevărată legendă. Unul dintre cele mai cunoscute terenuri de la Foro Italico poartă numele lui Nicola Pietrangeli încă din anul 2006.
„Tenisul italian îşi plânge simbolul. Singurul italian inclus în Hall of Fame, Nicola Pietrangeli, a murit la vârsta de 92 de ani”, a scris FITP.
Il tennis italiano piange la sua icona.
È morto a 92 anni Nicola Pietrangeli, unico tennista italiano inserito nella Hall of Fame del tennis mondiale. pic.twitter.com/aiLiJVCIjz
— FITP (@federtennis) December 1, 2025
„Cu profundă tristeţe ne luăm rămas bun de la Nicola Pietrangeli, o adevărată legendă a tenisului italian… Ciao, Nicola”, au transmis şi organizatorii turneului ATP Masters 1.000 de la Roma.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





