Doliu în muzica populară din România! O mare cântăreață ne-a părăsit. Era considerată vocea de aur a cântecului muntenesc
SURSA FOTO: imagine generată cu ajutorul AI - Doliu în România
Moartea Mariei Văduva îndoliază lumea muzicii populare românești. Interpreta originară din Prahova s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, după o carieră dedicată folclorului autentic muntenesc. Anunțul a fost făcut public de artiste și colegi de breaslă, iar ceremonia de înmormântare va avea loc marți, 12 mai 2026, la Ploiești. Maria Văduva era considerată una dintre cele mai reprezentative voci ale cântecului popular din zona Munteniei.
Maria Văduva a fost considerată una dintre vocile emblematice ale folclorului muntenesc
Maria Văduva s-a numărat printre interpretele care au contribuit la promovarea și conservarea muzicii populare autentice românești, fiind apreciată pentru repertoriul tradițional și pentru stilul său interpretativ aparte. Artista, originară din Prahova, a urcat de-a lungul anilor pe numeroase scene din țară și a rămas în memoria publicului prin cântecele inspirate din tradițiile și viața satului românesc.
Dispariția artistei a fost anunțată public de interpreta Maria Loga, mesajul fiind ulterior distribuit de numeroși admiratori și colegi din lumea muzicii populare. Reacțiile au apărut rapid în mediul online, unde artiști și oameni care au cunoscut-o au transmis mesaje de condoleanțe și de apreciere pentru întreaga sa activitate artistică.
„S-a lăsat cortina! Drum lin spre stele, stimată și iubită doamnă! O mare artistă și un om cald, cu un suflet de aur! Odihnă veșnică!”, a scris artista.
De-a lungul carierei sale, Maria Văduva a interpretat mai multe piese care au devenit cunoscute în repertoriul muzicii populare românești.
Printre cele mai apreciate cântece se numără „La Crâșma Lui Nea Vasile”, „Omul De Inimă Rea”, „Au Pornit Olteni La Coasă”, „Cine N-Are Noroc, N-Are”, „A Plecat Neica De-O Lună” și „Fluieră Badea Pe-Afară”.
Înmormântarea Mariei Văduva va avea loc la Biserica Eroilor Tineri din Ploiești
Familia, apropiații și cei care au admirat activitatea artistică a interpretei se pregătesc acum să își ia rămas-bun de la Maria Văduva. Ceremonia de înmormântare va avea loc marți, 12 mai 2026, la Ploiești, iar trupul neînsuflețit al artistei a fost depus la capela Bisericii Eroilor Tineri.
Anunțul privind programul funeraliilor a fost transmis de interpreta Silvana Rîciu, care a vorbit și despre relația profesională și umană pe care a avut-o cu artista dispărută.
„S-a stins din viată Maria Văduva, vocea minunată a Prahovei, o artistă foarte valoroasă a noastră a românilor. Dumnezeu să o odihnească în pace! Am colaborat cu dumneaei încă de la începuturile mele în televiziune. Era un om vesel, optimist si bun. Avea o sensibilitate aparte. Si-a închinat întreaga viață muzicii populare si a trăit prin muzică.
Lasă acum generațiilor viitoare cântecele ei minunate, o adevărată comoară de cântec popular autentic. Înmormântarea va avea loc marti la ora 13:00 la Ploiesti, la Biserica Eroilor Tineri. Trupul neînsuflețit este depus astăzi la capela Bisericii Eroilor Tineri. Astazi puteti sa va luati rămas bun de la dumneaei pâna pe la orele 20:00-21:00, mâine toata ziua, iar marți este înmormântarea”, a transmis Silvana Rîciu.
Moartea Mariei Văduva reprezintă o pierdere importantă pentru muzica populară românească, într-un moment în care numeroși artiști și iubitori ai folclorului evocă rolul pe care interpreta l-a avut în păstrarea cântecului tradițional autentic. Prin activitatea sa artistică și repertoriul lăsat în urmă, artista rămâne asociată cu una dintre cele mai apreciate voci ale folclorului muntenesc.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





