Doliu fără margini. A murit omul care a modelat Germania după al Doilea Război Mondial. A fost un erou

Jürgen Habermas, filosoful care a modelat conștiința postbelică a Germaniei și a ghidat reflecția democratică timp de șapte decenii, a murit. De la criticile sale la adresa fascismului până la avertismentele privind renașterea naționalismului, Habermas a influențat profund modul în care Germania își construiește viitorul.

Jürgen Habermas, filosoful care a modelat conştiinţa postbelică a Germaniei, a murit

Filosoful german Juergen Habermas, renumit în special pentru teoria sa privind construirea consensului politic, a încetat din viață A murit, sâmbătă, la onorabila vârstă de 96 de ani. Decesul său a avut loc la Starnberg, potrivit anunțului făcut de Editura Suhrkamp. Habermas a avut o influență profundă asupra discursului public din Germania postbelică, mai mare decât orice alt intelectual de marcă.

De-a lungul a șapte decenii, intervențiile sale publice au reflectat atât criticile dure la adresa gândirii fasciste din anii 1950, cât și avertismentele recente privind renașterea militarismului și a naționalismului în Germania. Prin aceste contribuții, el a ghidat țara în momente esențiale, consolidând reflecția democratică și valorile civice.

Remarcabile nu sunt doar longevitatea și consistența implicării sale, ci și relevanța continuă a ideilor sale într-un context contemporan în care pacifismul postbelic este în declin, iar partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a ajuns să fie a doua forță politică din parlament.

Despre Jürgen Habermas

Jürgen Habermas s-a născut pe 18 iunie 1929 într-o familie burgheză din Düsseldorf și a trecut, după naștere și în copilărie, prin două operații pentru palatoschizis, cunoscut și sub denumirea populară de „gură de lup”. Se spune adesea că dificultățile de vorbire rezultate au influențat ulterior preocupările sale pentru teoria comunicării.

A crescut într-o familie cu convingeri profund protestante; tatăl său, economist, s-a înscris în Partidul Nazist în 1933, deși Habermas îl descria drept un „simpatizant pasiv”. La fel ca majoritatea băieților germani ai vremii, și el a fost membru al Tineretului Hitlerist, reușind însă, la 15 ani, să evite recrutarea în Wehrmacht ascunzându-se de poliția militară pe măsură ce războiul se apropia de sfârșit.

În timpul studiilor la Universitatea din Bonn, Habermas l-a întâlnit pe Ute Wesselhoeft, cu care împărtășea pasiunea pentru arta modernă, cinema și literatură. Cei doi s-au căsătorit în 1955, iar ea a decedat anul trecut. Le supraviețuiesc copiii Tilmann și Judith, în timp ce al treilea copil, Rebekka, istoric al epocii moderne, a murit în 2023.

Cariera sa a început în anii 1950, ca jurnalist și profesor universitar, influențat de Școala de la Frankfurt și de gânditori marxişti precum Theodor Adorno și Max Horkheimer. În teza sa de abilitare, Habermas a analizat evoluția sferei publice, de la saloanele burgheze ale Europei secolului XVIII până la transformarea sa în secolul XX într-o arenă dominată de mass-media. Această viziune a rezonat puternic cu germanii vestici postbelici, care învățau să discute liber despre politică după experiența dictaturii naziste și sub un guvern conservator cu toleranță limitată față de disidență.

Conform lui Philipp Felsch, autorul biografiei „Filosoful”, Habermas a devenit un adevărat „educator public” al germanilor din perioada postbelică, combinând optimismul cu scepticismul față de capacitatea acestora de a susține o democrație liberală. În 1986, el a inițiat o dezbatere despre Holocaust, respingând teoriile unor istorici precum Ernst Nolte, care încercau să relativizeze crimele naziste.

Habermas susținea că „Vergangenheitsbewältigung”, sau împăcarea cu trecutul, era esențială pentru identitatea Germaniei, iar cultura comemorativă rezultată continuă să fie controversată, mai ales în contextul încercărilor partidului de extremă dreapta AfD de a minimaliza atrocitățile naziste.

Reunificarea Germaniei în 1989 l-a readus pe Habermas în prim-planul dezbaterii publice, scepticismul său față de recrearea unui stat național german provocând nemulțumirea multor cetățeni. În anii ulteriori, a devenit un susținător fervent al integrării europene, considerând-o o poliță de asigurare împotriva renașterii naționalismului german. Deși a încercat să promoveze o constituție europeană, demersurile sale nu au avut succes.

Într-o evoluție mai recentă, Habermas și-a orientat atenția către religie ca forță benefică în societatea modernă. Inițial promotor al secularizării, el a ajuns să susțină coexistența profanului și a sacrului, considerând religia indispensabilă pentru relația omului cu extraordinarul. Una dintre cele mai controversate intervenții publice ale sale a avut loc în 2022, când a susținut abordarea prudentă a cancelarului Olaf Scholz privind ajutorul militar acordat Ucrainei și a pledat pentru negocieri cu Moscova, stârnind critici dure din partea ambasadorului ucrainean Andrij Melnyk.

Ulterior, Habermas și-a clarificat poziția, considerând agresiunea asupra Ucrainei drept o „încălcare fatală” a inhibiției postbelice a Europei, dar îngrijorat de reacția emoțională excesivă ce putea duce la o mentalitate de război.

În toamna anului 2023, în timpul ultimei vizite a lui Felsch la casa sa din Bavaria, Habermas apărea ca un om „foarte posomorât”, preocupat de soarta moștenirii sale politice și filosofice. El și-a exprimat temerea că războiul din Ucraina ar putea eroda credibilitatea geopolitică a Europei și că militarismul câștigă din nou teren în Germania.