DOCUMENT Creștere bombă a pensiilor. La cât pot ajunge pensiile în patru ani
Sorin Grindeanu, noul lider PSD, a prezentat, miercuri, noul program de guvernare al PSD pentru următorii patru ani. Astfel, planul social-democraților prevede creșterea pensiilor cu încă 32% în următorii patru ani, majorarea cu 57% a salariului minim și chiar scăderea impozitului în funcție de numărul de copii.
Prim vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a prezentat miercuri programul de guvernare al formaţiunii pe perioada 2021 – 2024, precizând că acesta a fost discutat cu sindicatele şi cu patronatele şi „are în centrul său siguranţa locurilor de muncă”.
„Acest program are în centrul său siguranţa locurilor de muncă – este o componentă esenţială în programul de guvernare cu care venim în faţa românilor. Din punctul nostru de vedere, acest lucru este esenţial. Dacă avem locuri de muncă sigure şi plătite, atunci vom putea avea creştere economică, putem creşte salariile, putem creşte nivelul de trai”, a declarat Grindeanu într-o conferinţă de presă.
El a mai precizat că programul de guvernare al PSD se adresează stimulării şi recompensării muncii, forţei active din societate.
„Vrem să creştem salariul minim, iar angajatorii trebuie să înţeleagă că dacă nu vom avea salarii decente nu vor mai avea forţe de muncă, pentru că românii vor alege să muncească în afară. E obligatoriu să avem forţă de muncă în ţară, e un obiectiv prioritar. Avem măsuri care se adresează creşterii natalităţii pentru că, dacă nu facem acest lucru acum, nu peste mult timp nu vom mai avea angajaţi care să plătească pensiile celor care au ieşit din activitate. (…) Acoperim prin acest program toate tipurile de capital, important e să se producă plusvaloare în România”, a afirmat Grindeanu.
Ce prevede programul
Programul de guvernare prevede creșterea pensiilor cu 32% în următorii patru ani – suplimentar față de creșterea cu 40% care ar fi trebuit să intre în vigoare în acest an, dar care a fost redusă de guvern la o creștere de 14%.
PSD mai promite creșterea cu 57% a salariului minim brut pe economie, dublarea alocațiilor pentru copii, scăderea impozitului pe veniturile salariale ale angajaților în funcție de numărul de copii.
Nici un proiect de mare infrastructură nu e menționat în documentul făcut public de PSD, care arată însă că în 2021 va face investiții publice mai mari cu 12 miliarde de lei decât cele din acest an.
În ceea ce privește creșterea veniturilor bugetare, PSD propune măsuri precum digitalizare/interconectarea caselor de marcat la ANAF, reducerea arieratelor recuperabile la buget, raționalizarea cheltuielilor și prioritizarea proiectelor finanțate din bani publici, introducerea contractelor de performanță în instituții publice și companii de stat.
PSD propune și schimbarea radicală a politicii fiscale, prin:
- impozit zero pe salariul minim
- Scăderea impozitului la salariați în funcție de numărul de copii
- Scădere impozit la salariile mai mici de 6.000 de lei
În ceea ce privește investițiile și mediul economic privat, PSD promite următoarele măsuri:
- Înființarea Băncii de Dezvoltare a României pentru sprijinirea antreprenoriatului și IMMurilor, dar și finanțarea marilor proiecte de
infrastructură și a exporturilor - Program pentru stimularea Construcțiilor (Finanțarea tuturor investițiilor aflate în curs de derulare)
- Program pentru relansarea producției – Prioritar în industria de medicamente, de echipamente medicale, chimică, petrochimică,
alimentară, de tractoare, masini, unelte si utilaje agricole, îngrășăminte, construcția de nave etc., pe lângă sectoarele piese auto, IT, energie - Program pentru investițiile mari (1 miliard euro anual pentru finanțarea investițiilor care antrenează un număr mare de furnizori
locali, în lanțul de producție. Criterii prioritare: crearea de locuri de muncă, transfer tehnologic) - Dezvoltarea lanțurilor de producție locale (Schema de ajutor de stat de 1 mld. euro)
- Buget de 1,5 miliarde de lei anual, pentru Rabla Clasic și 300 de milioane de lei pentru programul Rabla Plus
- Fond de investiții de 1 mld. euro care va contribui total sau parțial la cumpărarea de licențe de către fabricile autohtone, urmând să returneze anual un procent din încasări pentru utilizarea licențelor
- Schemă de 500 de milioane lei anual pentru sprijinirea transferului de tehnologie de la companiile străine la cele locale
- Schema de ajutor de stat „INNOVATION” – Finanțare: 600 mil. Euro de la buget sau din fonduri UE. Deducerea a 80% din costurile necesare anumitor invenții, inclusiv acoperirea cheltuielilor cu înregistrarea și protejarea invențiilor cu obligația aplicării efective în România
- Program pentru incubatoare și parcuri industriale
- Program Start-Up pentru studenți
- Program de investiții pentru stațiunile balneare
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.