România va deveni membru al OCDE în anul 2026

Secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, a sosit luni în țară, urmând să fie primit de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.

La ora 9:00, acesta a avut prima întâlnire oficială cu președintele Nicușor Dan, iar la ora 10:00 s-a îndreptat spre Palatul Victoria, unde a avut o discuție bilaterală cu premierul Ilie Bolojan. La 10:30, cei doi au participat împreună la ședința Comitetului național pentru aderarea României la OCDE.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că România va deveni membru al OCDE în anul 2026, după o discuție avută cu secretarul general al organizației, Mathias Cormann.

„Aderarea la OCDE este în continuare un obiectiv fundamental. Va fi o ancoră pentru economia României.

Mă bucur că la trei ani de la primirea foii de parcurs, România e din ce în ce mai aproape de aderare. Am încheiat 25 de foi de parcurs. Statutul de membru OCDE ne va permite să ne dezvoltăm mai eficient și să oferim politici eficiente de dezvoltare a economiei. La reuniunea comitetului național pentru aderarea României la OCDE am discutat despre procesul în care ne aflăm. Locul nostru este în OCDE și privim cu încredere spre clipa când vom fi membri. Suntem pregătiți să facem tot ce ține de noi ca România să adere la OCDE de anul viitor”, a declarat Ilie Bolojan.

Secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, a declarat că vizita sa „este o oportunitate de a vedea unde se află România”, evidențiind faptul că „în doar trei ani, am văzut cum procesul de aderare a susținut dezvoltarea”.

„Este minunat să revin la București și să am această ocazie să vă întâlnesc. Este o ocazie deosebită să mă întâlnesc cu reprezentanții noului guvern al României.

Pentru mine, cât și pentru echipa mea, este o oportunitate de a vedea unde se află România, care sunt progresele excelente pe calea aderării, înainte de a intra în această ultimă etapă a evaluării tehnice a procesului de aderare. Aderarea ajută la sporirea investițiilor și, cu timpul, la creșterea nivelului de trai. În doar trei ani, am văzut cum procesul de aderare a susținut dezvoltarea. Avem beneficii directe, tangibile, care vor consolida această direcție”, a spus Mathias Cormann.

El a mai menționat că „s-au făcut îmbunătățiri semnificative” și că „România intră în etapele finale de aderare”.

„S-au făcut îmbunătățiri semnificative, iar România avansează spre respectarea standardelor internaționale privind combaterea mitei și protecția mediului.

România intră în etapele finale ale aderării la OCDE. 15 din cele 25 de comitete OCDE au adoptat deja concluzii pozitive – în domenii precum guvernanță corporativă, dezvoltare regională, și altele. Comitetele vor continua evaluarea în lunile următoare, inclusiv prin analiza economică dedicată României, care va fi lansată în martie 2026, aici la București, când voi reveni pentru publicarea acestui studiu – un pas final în procesul de aderare.

Pe calea acestor eforturi coordonate, suntem foarte încântați să vedem că, în cadrul acordului coaliției din iunie, aderarea beneficiază de sprijinul întregului spectru politic. Acest sprijin puternic va fi esențial pentru finalizarea la timp a aderării”, a subliniat el.

Cormann a mai spus că obiectivul fixat de Guvern pentru aderare este acum „realizabil”, chiar dacă nu există o dată exactă. România și-a propus să devină membru OCDE în 2026.

„Chiar dacă nu există o dată oficial stabilită, Guvernul României și-a fixat un obiectiv ambițios – dar pe care îl consider acum realizabil – pentru anul 2026. Acest obiectiv depinde de progresele necesare în implementarea reformelor.

Suntem convinși că aderarea va aduce beneficii pentru România și știm că va aduce beneficii și pentru organizația noastră și activitatea noastră, în conturarea agendei globale a politicilor OCDE. Considerăm o prioritate extinderea parteneriatului nostru, deoarece vrem să ne extindem contactele, să atragem noi experiențe politice și să contribuim astfel la consolidarea relevanței și eficienței activității noastre.

România are un rol important în regiune, în Europa de Est, iar aici este vorba și despre contribuția României la dezvoltare. Abia așteptăm să continuăm acest parteneriat, care pune bazele dezvoltării viitoare și ale priorităților poporului român. Abia așteptăm să colaborăm în continuare în lunile următoare”, a adăugat Mathias Cormann.

Președintele Nicușor Dan anunță ce a discutat cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann

La rândul său, și președintele României, Nicușor Dan, a purtat luni discuții cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, iar semnalele indică faptul că aderarea țării noastre la această organizație ar putea avea loc anul viitor.

„OCDE este organizația care reunește cele mai dezvoltate economii și cele mai consolidate democrații din lume. Totodată, aceasta stabilește standarde și repere globale în domenii precum comerțul, finanțele și tehnologia”, a transmis Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

El subliniază că, pentru România, „aderarea la OCDE este un obiectiv strategic, deoarece este cea mai puternică recunoaștere internațională că trăim într-o țară dezvoltată, iar experiența altor state arată că aderarea a fost urmată de un avans economic semnificativ”.

Președintele a adăugat că acest pas „ne va face mai competitivi în atragerea investițiilor străine și va crește interesul investitorilor instituționali. Vom putea obține finanțări mai avantajoase pentru a direcționa mai multe resurse către dezvoltarea țării noastre”.

În plus, Nicușor Dan afirmă că procesul de aderare al României avansează bine, menționând că „peste jumătate din evaluările tehnice au fost deja încheiate cu succes”.