Premierul Ilie Bolojan spune că măsurile de austeritate sunt inevitabile în actualul context economic
Întrebat despre liniile roșii ale coaliției de guvernare, Ilie Bolojan a precizat că toate deciziile sunt asumate prin programul de guvernare și prin înțelegerile cu partenerii politici. El a arătat că niciun partid și niciun lider nu este încântat să susțină măsuri de austeritate, însă acestea nu mai pot fi evitate.
Premierul a menționat că România trebuie să reducă cheltuielile, să crească veniturile și să eșaloneze investițiile mari contractate în ultimii ani.
„Niciun partid, niciun om nu este încântat să susțină astfel de măsuri sau să le ia. Nici eu nu iau astfel de măsuri cu inima deschisă. Aici nu faci ceea ce îți place, aici pur și simplu ai niște date pe baza cărora arată că lucrurile nu mai pot continua așa și trebuie să aducem niște corecții aproape în toate domeniile, în așa fel încât să ne reducem cheltuielile, să ne creștem veniturile, să eșalonăm investițiile mari pe care le-am contractat în toată țară în acești ani, mai mult decât puteam duce ca țară”, a spus Bolojan la Euronews.
România are dezechilibre majore între buget și baza de contribuabili
Bolojan a afirmat că economia trebuie reașezată pe baze sănătoase și a subliniat că veniturile bugetare depind exclusiv de oamenii care lucrează în România. În lipsa unei forțe de muncă active și productive, statul nu are cum să încaseze mai multe resurse fiscale fără a pune presiune suplimentară pe cei care deja contribuie.
Premierul a explicat că situația actuală este „total dezechilibrată”, întrucât numărul persoanelor active care susțin sistemul public este insuficient.
„Să punem economia pe niște baze sănătoase. Ce trebuie înțeles? Noi nu putem încasa bani la bugetul de stat decât de la oamenii care lucrează în România. Sau vom avea mai mulți oameni care lucrează în România sau sunt mai productivi și vom încasa banii la bugetul de stat, având o povară fiscală mai mică sau dacă vrem să avem mai mulți bani la bugetul de stat, va trebuie să punem mai multe taxe pe cei care lucrează. Ori, noi, gândiți-vă, că avem niște situații total dezechilibrate în economia noastră”, a explicat premierul.

România și Italia, ultimele locuri în UE la participarea populației active în economie
Premierul a prezentat și date comparative care arată nivelul redus al participării românilor pe piața muncii. Alături de Italia, România se află pe ultimele două locuri din Uniunea Europeană la proporția populației active implicate în economie.
În intervalul de vârstă 55–64 de ani, doar 53% dintre români lucrează, procent afectat de pensionările anticipate, de derogările din sistemul de pensii și de migrația masivă a forței de muncă.
Avertismentul premierului: fără reforme, împrumuturile nelimitate vor bloca economia
Ilie Bolojan a atras atenția că bugete mari nu pot fi susținute fără oameni și companii active care să plătească taxe. El a repetat că a continua să finanțezi cheltuielile statului prin credite nelimitate va împinge România „în fundătura de care ne apropiem”.
Premierul consideră că doar o reformă structurală a pieței muncii și o responsabilizare fiscală pot oferi stabilitate pe termen lung.
„Alături de Italia suntem pe ultimele două locuri din UE la populația care este implicată în economie din populația activă. Între 55 și 64 de ani, doar 53% din românii lucrează în economie, asta datorită celor care s-au pensionat anticipat, datorită derogărilor de la sistemul de pensii la 48, la 52 de ani.
Cei care au plecat în străinătate pentru că au fost împinși de o realitate economică să-și caute o viață mai bună. Nu poți să susții niște bugete foarte mari dacă nu ai oameni și companii care lucrează și care plătesc taxe. A merge să iei credite nelimitate ne duce în fundătura de care ne apropiem”, a mai spus premierul Ilie Bolojan.