Guvernul Bolojan va acorda pensionarilor cu pensii de până la 3.000 lei un ajutor financiar în două tranșe în 2026

Proiectul de Ordonanță de Urgență prevede acordarea unui ajutor financiar pensionarilor civili și militari care au pensii mai mici sau egale cu 3.000 de lei. Conform documentului, cuantumul ajutorului diferă în funcție de nivelul venitului lunar: pensionarii cu venituri de până la 1.500 lei vor primi 1.000 lei, cei cu venituri între 1.501 și 2.000 lei vor primi 800 lei, iar pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 lei vor beneficia de 600 lei.

Plata ajutorului se va face în două tranșe egale, în lunile aprilie și decembrie 2026. Astfel, pensionarii cu venituri de până la 1.500 lei vor primi 500 lei per tranșă, cei cu venituri între 1.501 și 2.000 lei vor primi câte 400 lei, iar cei cu venituri între 2.001 și 3.000 lei vor primi câte 300 lei per tranșă.

Ajutorul va fi achitat automat prin casele teritoriale de pensii sau casele sectoriale de pensii și va fi suportat din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații. În cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaș, ajutorul financiar se va acorda fiecărui urmaș în parte, conform prevederilor actului normativ.

OUG-mas-handicappensionari-23-02-si-cu-oug-35-final Nota Fundamentare-OUG-mas-handicappensionari-06-03-cu-MEC-nou

Ministerul Muncii propune creșterea ajutoarelor pentru familiile vulnerabile, copiii cu handicap și stimulente pentru grădiniță

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a pus în transparență decizională proiectul de Ordonanță de Urgență care vizează modificarea unor acte normative din domeniul asistenței sociale și stabilirea unor măsuri de protecție socială pentru pensionari.

Documentul publicat prevede acordarea de ajutoare pentru familiile vulnerabile, copiii cu handicap și pensionarii care au pensii de până la 3.000 de lei. Potrivit propunerii legislative, componenta venitului minim de incluziune, reprezentată de ajutorul pentru familia cu copii, se acordă în funcție de nivelul venitului net lunar ajustat și de numărul de copii din familie.

Pentru familiile beneficiare de ajutor de incluziune, precum și pentru cele cu venituri nete lunare ajustate de până la 366 de lei, cuantumul lunar al ajutorului pentru copii se stabilește astfel: pentru familiile obișnuite, 173 de lei pentru un copil, 346 de lei pentru doi copii, 518 lei pentru trei copii și 690 de lei pentru patru sau mai mulți copii. În cazul familiilor monoparentale beneficiare de ajutor de incluziune, cuantumul lunar este mai mare: 211 lei pentru un copil, 420 lei pentru doi copii, 629 lei pentru trei copii și 838 lei pentru patru sau mai mulți copii.

Pentru familiile cu un venit net lunar ajustat cuprins între 367 și 930 de lei, ajutorul lunar pentru copii va fi de 135 lei pentru un copil, 268 lei pentru doi copii, 401 lei pentru trei copii și 532 lei pentru patru sau mai mulți copii. Familiile monoparentale din aceeași categorie de venituri vor primi, corespunzător, 188 lei pentru un copil, 367 lei pentru doi copii, 552 lei pentru trei copii și 732 lei pentru patru sau mai mulți copii.

Proiectul de OUG prevede și modificări ale Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Astfel, valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educațional se raportează la indicatorul social de referință și este de 0,4 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris la grădiniță, beneficiar al stimulentului educațional.

Documentul stabilește că părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap, în baza unei măsuri de protecție specială stabilite conform legii, beneficiază de prestații sociale pe perioada în care copilul se află în îngrijirea, supravegherea și întreținerea lor. Aceste prestații sociale sunt diferențiate în funcție de gradul de handicap al copilului: 83% din indicatorul social de referință pentru copilul cu handicap grav, 60% pentru copilul cu handicap accentuat și 30% pentru copilul cu handicap mediu.