Discuții între Nicușor Dan și Ursula von der Leyen privind deficitul și fondurile PNRR

Discuții între Nicușor Dan și Ursula von der Leyen privind deficitul și fondurile PNRR

SURSA FOTO: Facebook, Nicușor Dan

Publicat de Cătălin Dumitrescu la 27 iunie 2025, 08:36

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că, în cadrul unei întâlniri recente cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi discutat două teme majore de interes pentru România: reducerea deficitului bugetar și modul în care fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pot fi utilizate cât mai eficient.

Potrivit lui Nicușor Dan, discuțiile au avut un caracter de principiu și urmează să fie detaliate de echipele tehnice ale celor două părți implicate – România și Comisia Europeană.

Șeful statului ar fi subliniat importanța optimizării fondurilor europene disponibile prin PNRR, într-un interval limitat de timp, până în luna august a anului viitor. Acesta ar fi menționat că scopul este de a valorifica cât mai bine resursele financiare aflate la dispoziția României, în paralel cu aplicarea unor măsuri fiscale care să contribuie la scăderea deficitului.

”Am avut o discuţie de principiu pe cele două subiecte care ne preocupă, respectiv deficitul şi măsurile care să reducă deficitul şi PNRR-ul şi modul de a optimiza banii pe care îi avem la dispoziţie până în august anul viitor. Aceasta a fost discuţia care urmează să fie continuată de echipele tehnice”, a declarat Nicuşor Dan, în noaptea de joi spre vineri.

Nicușor Dan: Primele măsuri fiscale, așteptate până la sfârșitul lunii iulie

Întrebat despre calendarul noilor măsuri fiscale, președintele ar fi explicat că, potrivit înțelegerii stabilite înainte de formarea actualului Guvern, acestea urmează să fie transpuse în acte normative. El ar fi afirmat că Executivul și-a asumat responsabilitatea ca un prim set de măsuri să fie adoptat de Parlament în cadrul unei sesiuni extraordinare, până la sfârșitul lunii iulie.

Conform declarațiilor lui Nicușor Dan, o parte dintre aceste măsuri ar urma să intre în vigoare începând cu 1 august, iar restul începând cu 1 ianuarie anul viitor. Președintele ar fi accentuat necesitatea echilibrului fiscal și a colaborării eficiente cu instituțiile europene pentru a asigura stabilitatea economică a țării.

”Aşa cum am agreat înainte de formarea Guvernului, ele trebuie transpuse în acte normative şi asumarea Guvernului este că vom avea un prim set de acte normative care să treacă de Parlament într-o sesiune extraordinară până la sfârşitul lunii iulie, o parte dintre ele urmând a fi aplicate începând cu 1 august, o parte dintre ele începând cu 1 ianuarie anul viitor”, a mai spus șeful statului.

Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) este conceput astfel încât să asigure dezvoltarea României, prin sprijinirea nivelului de adaptare la situații de criză, în contextul recuperării după criza COVID-19, cât și valorificarea potențialului de dezvoltare economică, prin reforme majore și investiții cheie.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.