Nicușor Dan, executat silit pentru neplata impozitelor. Președintele României a fost notificat privind înființarea popririi
SURSA FOTO: Administrația Prezidențială – Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a fost notificat de Primăria Predeal cu privire la înființarea popririi pe numele său, după ce nu și-a achitat impozitele și taxele locale pentru terenul pe care îl deține în stațiunea montană. Numele șefului statului apare pe lista celor 161 de contribuabili pentru care municipalitatea a demarat procedurile de executare silită. Adresa de înființare a popririi a fost emisă în septembrie 2026, după ce o somație și un titlu executoriu fuseseră întocmite încă de la sfârșitul anului trecut.
Primăria Predeal a inclus numele președintelui Nicușor Dan pe lista celor 161 de contribuabili vizați de popriri
Primăria Predeal a emis, la 20 octombrie 2026, un anunț colectiv prin care a informat că a fost demarată procedura de înființare a popririi pentru 161 de persoane care nu și-au achitat obligațiile fiscale către bugetul local. Printre acestea se află și președintele României, Nicușor-Daniel Dan, al cărui nume figurează la poziția 83 în documentul publicat de municipalitate, scrie Gândul.
Potrivit informațiilor din anunț, adresa de înființare a popririi în cazul șefului statului a fost emisă la data de 7 septembrie 2026. Documentele fiscale au fost comunicate prin publicitate, municipalitatea precizând că acestea sunt considerate transmise în termen de 15 zile de la afișarea anunțului la sediul primăriei și pe pagina oficială de internet.
„Prezentele acte administrative fiscale se consideră comunicate în termen de 15 zile de la data afișării anunțului la sediul Primăriei Orașului Predeal și pe pagina de internet www.primaria—predeal.ro, respectiv 05.11.2026”, a transmis Primăria Predeal.
Situația are legătură cu impozitele neachitate pentru un teren de 7.460 de metri pătrați pe care Nicușor Dan îl deține în localitatea montană. În februarie 2026, Gândul a dezvăluit că obligațiile fiscale restante ale președintelui se ridicau la 280,52 de lei.
Din această sumă, 138,46 de lei reprezentau restanțe acumulate în anii anteriori, motiv pentru care autoritățile locale au început procedurile de executare silită.
O lună mai târziu, Nicușor Dan a recunoscut public că nu avea achitate nici obligațiile fiscale aferente mașinii sale, despre care a spus că „a rămas la Făgăraș”.
Nicușor Dan fusese somat încă din decembrie 2025, iar procedura de executare silită a continuat
Demersurile Primăriei Predeal împotriva președintelui au început la sfârșitul anului 2025. În luna decembrie, autoritățile locale au emis o somație și un titlu executoriu, au deschis un dosar de executare silită și au întocmit un proces-verbal de executare.
Documentele au fost comunicate ulterior printr-un anunț colectiv publicat în februarie 2026.
După comunicarea somației, contribuabilul are la dispoziție 15 zile pentru achitarea debitului sau pentru solicitarea începerii procedurii de mediere în fața instanței competente. Dacă nu recurge la niciuna dintre aceste variante, executarea silită poate continua.
În cazul în care obligațiile fiscale nu sunt recuperate, autoritățile pot dispune poprirea conturilor bancare, reținerea unor venituri sau sechestrarea bunurilor mobile și imobile. Înființarea popririi este considerată realizată în momentul în care contribuabilul primește adresa de înștiințare.
În urmă cu aproximativ zece ani, Nicușor Dan vorbea despre achiziția terenului din Predeal și despre creditul bancar contractat pentru cumpărarea acestuia.
El declara că proprietatea a costat între 170.000 și 180.000 de euro, iar banca i-a acordat un împrumut de 100.000 de euro, pentru obținerea căruia a fost necesară o expertiză imobiliară.
„Este un teren pe care am plătit 170-180 de mii de euro, banca mi-a dat un credit de 100 de mii de euro. Pentru ca banca să-mi dea credit, am făcut un raport de expertiză imobiliară.
Am dat mai multe declaraţii de avere şi se vede că din 2007 şi până acum am tot achitat ratele. Am ajuns la 72.000 de mii”, a explicat Nicușor Dan, la acel moment.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.