Diana Buzoianu anunță HG pentru reforma Romsilva
Diana Buzoianu a precizat că procesul de reformă va include modificări ale contractului colectiv de muncă din cadrul Romsilva, precum și implementarea unor măsuri ferme menite să reducă semnificativ tăierile ilegale de păduri.
”Am ajuns, pare, într-un punct în care toate partidele suntem aliniate”, a declarat, joi seară, la TVR Info, Diana Buzoianu, cu privire la reforma Romsilva.
Ministrul a subliniat că toate partidele au convenit asupra scenariului care prevede înființarea a 19 direcții regionale în cadrul Romsilva, recunoscând totodată că acesta este „mai puțin ambițios” decât și-ar fi dorit. Direcțiile vor fi conduse de personal selectat prin concurs.
Ministrul a precizat că în Romsilva a fost renegociat contractul colectiv de muncă, stabilindu-se ca bonusul la pensionare să fie echivalent cu un salariu.
De asemenea, pe toate autovehiculele Romsilva vor fi instalate sisteme GPS, angajații instituției vor purta camere de tip bodycam, iar pe drumurile forestiere vor fi montate aproximativ 300 de camere de monitorizare.
Buzoianu a adăugat că intenționează să propună o Hotărâre de Guvern privind utilizarea aplicației SUMAL 3.0, menită să contribuie la reducerea tăierilor ilegale de lemne.
Buzoianu: O adevărată reformă administrativă înseamnă şi o reorganizare administrativ-teritorială
”O adevărată reformă administrativă înseamnă şi o reorganizare administrativ-teritorială. Ştiu că aici a fost o dezbatere foarte amplă inclusiv de la momentul în care s-a creat Guvernul, pentru că în planul de guvernare asumat de coaliţie nu a putut să fie trecută expres reorganizarea administrativ-teritorială pentru că atunci nu exista consens între toate partidele, deci nici măcar de la bun început nu a existat acest consens”, a declarat Diana Buzoianu, joi seară, la TVR Info.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, consideră că, în aceste condiții, reforma administrației poate fi realizată doar „parțial”, urmând ca măsuri concrete în acest sens să fie implementate în perioada următoare. Ea a subliniat că există o fereastră de oportunitate datorită implicării unor oameni curajoși din ministere și Guvern, menționând în acest context premierul și colegi din domeniul mediului, precum domnul Miruță, ca exemple de persoane dispuse să susțină reformele cerute de cetățeni. În același timp, Buzoianu a remarcat ritmul foarte diferit cu care partidele din coaliție abordează reformele vizând administrația publică.
Reduceri de cheltuieli la Ministerul Mediului
”Eu prefer să mă uit la realitatea că românii nu pot să aibă numai ei tăieri şi creşteri de taxe şi noi, de la nivelul administraţiei centrale sau administraţiei locale, să venim şi să spunem: de la noi nu, de la oricine altcineva, dar mai puţin de la noi!”, a declarat Diana Buzoianu, joi seară, la TVR Info.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a explicat că, deși ministerul dispune de al treilea cel mai mic buget, vor fi operate reduceri de cheltuieli, pe care le consideră o oportunitate de reformă în instituțiile-cheie din subordine. Buzoianu a precizat că, în cadrul viitorului buget, va fi de interes aprobarea fondurilor pentru instituții precum Romsilva sau Apele Române.
Aceasta a subliniat totodată că, deși bugetul de stat pentru 2026 nu a fost încă aprobat, instituțiile continuă să funcționeze lunar cu 1/12 din bugetul anului precedent și că nu este cazul să se creeze „povești catastrofale” privind situația financiară.