Dezvoltatorii de malluri și parcuri de retail se pregătesc să cucerească toată România! Harta de retail modern a României se completează județ cu județ, dezvoltatorii imobiliari livrând în ultimul an primele proiecte de retail modern în patru județe care nu erau acoperite, și anume Dâmbovița, Covasna, Harghita și Călărași.

Mai mult, în următoarea perioadă urmează a fi bifate și județele Vaslui, Caraș-Severin și Olt, astfel că ultimele „redute” necucerite de către dezvoltatorii de centre comerciale vor rămâne Teleorman și Giurgiu, potrivit raportului Retail Regional Cities realizat de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Dezvoltatorii de malluri și parcuri de retail se pregătesc să cucerească toată România! Cele 5 reședințe de județ fără centru modern de retail

Prin centru comercial modern, Cushman & Wakefield Echinox descrie proiectele noi sau care au trecut printr-o renovare semnificativă de-a lungul ultimilor 20 de ani și a căror suprafață închiriabilă depășește 5.000 de metri pătrați.

Alexandria, reședința județului Teleorman, și Giurgiu, au în prezent galerii comerciale, dar acestea sunt sub pragul de 5.000 de metri pătrați.

Dezvoltatorii imobiliari sunt activi în special pe segmentul parcurilor de retail în care accesul în magazinele mari este realizat direct din exterior, acestea fiind preferate mallurilor care cuprind mai multe spații comune, implică investiții mai ridicate și sunt supuse mai multor restricții în situații medicale delicate.

Astfel, cu excepția Dâmbovița Mall, centru comercial de tip mall deschis de Prime Kapital și MAS Real Estate la Târgoviște, în celelalte județe recent acoperite de dezvoltatori au fost inaugurate parcuri de retail, respectiv Sepsi Value Center la Sfântu Gheorghe (județul Covasna), NEST Retail Park la Miercurea Ciuc (județul Harghita) și Catex Retail Park în Călărași.

Planuri mari pentru Reșița și Vaslui

Mai există în prezent cinci județe fără centre de retail modern, județe cu o populație totală de circa 1,8 milioane de locuitori.

Reșița, cu o populație de circa 73.000 de locuitori, este cel mai mare oraș fără un proiect de retail modern, aici fiind planificat de către Ceetrus un proiect major de regenerare urbană ce va cuprinde și un centru comercial de aproximativ 35.000 de metri pătrați.

În Slatina, dezvoltatorul belgian Mitiska REIM plănuiește atât extinderea proiectului existent, cât și dezvoltarea unui nou parc de retail cu o suprafață de circa 10.000 de metri pătrați.

Nu în ultimul rând, în județul Vaslui Prime Kapital va dezvolta Bârlad Value Centre (16.500 de metri pătrați închiriabili), în timp ce grupul polonez Scallier plănuiește un parc de retail Funshop în reședința județului.

Capitala, ofertă limitată

”Faptul că dezvoltatorii de retail își îndreaptă atenția și către o serie de orașe terțiare, considerate mai puțin ofertante până în prezent, denotă faptul că piața de retail modern din România rămâne în continuare atractivă, oferind un potențial semnificativ de dezvoltare.

Iminenta întregire a ofertei de spații comerciale la nivel național nu va face decât să aducă România aproape de nivelul țărilor mai dezvoltate din centrul și vestul Europei, țări în care fiecare comunitate beneficiază de opțiuni de retail modern adecvate puterii de cumpărare și obiceiurilor de consum.”, a declarat Bogdan Marcu, Partner, Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

Pe de altă parte, viitoarea ofertă de spații comerciale din București este limitată, cele mai importante proiecte aflate în acest moment în construcție și a căror livrare este planificată în 2021 fiind extinderea centrului comercial Colosseum din zona de nord-vest a Capitalei, prima fază a centrului comercial de tip outlet Fashion House Pallady şi Greenfield Plaza, componenta de retail a ansamblului rezidenţial Greenfield din Băneasa.

Aceste trei dezvoltări însumează o suprafață de aproximativ 30.000 de metri pătrați, potrivit raportului Bucharest Retail Market.

Cushman & Wakefield, lider global în domeniul serviciilor imobiliare comerciale

Cu un stoc de retail de doar 65.000 de metri pătrați și o densitate de 171 de metri pătrați / 1.000 de locuitori, sectorul 5 al Capitalei este cel mai slab deservit de proiecte de retail modern, cele mai importante dezvoltări din această zonă fiind Vulcan Value Center și Liberty Center.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală si afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 60 de profesioniști și colaboratori ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor.

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 53.000 de angajați în peste 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor.

Cu venituri de 8,8 miliarde de euro, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare.