Decizie importantă pentru asociațiile de proprietari. Instanța a dat verdictul. Cine nu respectă prevederile legale este sancționat
SURSA FOTO: Capital - Blocuri, apartamente
Avocatul Gelu Pușcaș, specializat în litigii privind administrarea proprietăților, a prezentat cazul unei sancțiuni aplicate de o primărie unei firme care efectuase lucrări într-un condominiu, sancțiune care a fost ulterior anulată de instanță.
Decizie importantă pentru asociațiile de proprietari
Potrivit explicațiilor oferite de avocat pe Facebook, situația este relevantă pentru proprietari, președinți de asociații de proprietari, membri ai comitetelor executive, administratori și firmele care desfășoară activități pentru asociațiile de proprietari.
Cazul a pornit după realizarea unei lucrări asupra proprietății comune dintr-un condominiu. În urma intervenției, Primăria a aplicat o amendă contravențională societății care executase lucrarea, invocând prevederile Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Firma sancționată a contestat procesul-verbal de contravenție în instanță.
Analizând cazul, judecătorul a constatat că textul de lege invocat de autoritatea locală sancționează în mod expres proprietarii care modifică aspectul proprietății comune sau elementele constructive ale condominiului fără respectarea prevederilor legale.
Instanța a apreciat că legea stabilește în mod clar cine poate avea calitatea de autor al contravenției, respectiv proprietarul. În aceste condiții, răspunderea contravențională nu poate fi extinsă asupra unei firme prestatoare de servicii prin interpretare sau prin analogie.
„𝐏𝐑𝐈𝐌Ă𝐑𝐈𝐀 𝐀 𝐀𝐌𝐄𝐍𝐃𝐀𝐓 𝐅𝐈𝐑𝐌𝐀. 𝐈𝐍𝐒𝐓𝐀𝐍Ț𝐀 𝐀 𝐀𝐍𝐔𝐋𝐀𝐓 𝐀𝐌𝐄𝐍𝐃𝐀. O situație care poate interesa proprietarii, președinții, membrii comitetelor executive, administratorii și firmele care lucrează pentru asociațiile de proprietari.
În cadrul unui condominiu a fost realizată o lucrare asupra proprietății comune. În urma intervenției, Primăria a aplicat o sancțiune contravențională firmei care executase lucrarea, invocând prevederile Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Firma a contestat sancțiunea în instanță. Ce a decis judecătorul? Instanța a reținut că textul de lege invocat sancționează expres proprietarii care modifică aspectul proprietății comune sau elementele constructive ale condominiului fără respectarea prevederilor legale. Cu alte cuvinte, legea indică în mod clar cine poate avea calitatea de autor al contravenției: proprietarul”, a scris Gelu Pușcaș pe Facebook.

Instanța a decis anularea procesului-verbal de contravenție întocmit pe numele firmei care executase lucrarea
Potrivit explicațiilor prezentate de avocatul Gelu Pușcaș, judecătorul a avut în vedere principiul legalității sancțiunilor, conform căruia poate fi sancționată doar persoana indicată în mod expres de lege.
Ca urmare a acestei interpretări, instanța a decis anularea procesului-verbal de contravenție întocmit pe numele firmei care executase lucrarea.
Avocatul consideră că hotărârea reprezintă un semnal important pentru asociațiile de proprietari, autoritățile locale și companiile care efectuează lucrări în condominii, întrucât evidențiază limitele în care poate fi angajată răspunderea contravențională și necesitatea respectării stricte a prevederilor legale privind persoana care poate fi sancționată.
„În aceste condiții, judecătorul a concluzionat că răspunderea contravențională nu poate fi extinsă asupra societății prestatoare doar prin interpretare sau analogie. Principiul legalității sancțiunilor este unul fundamental: poate fi sancționată numai persoana indicată de lege.
Consecința? Procesul-verbal de contravenție a fost anulat. Această hotărâre reprezintă un semnal important pentru toate asociațiile de proprietari, autoritățile locale și firmele care execută lucrări în condominii”, a conchis avocatul.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





