Decizie care-i privește pe cei care iau credite de consum sau servicii financiare la distanță. UE, procedură împotriva României
SURSA FOTO: Dreamstime - Comisia Europeană
Comisia Europeană a declanșat proceduri de infringement împotriva mai multor state membre, inclusiv România, pentru întârzieri în transpunerea unor directive europene esențiale. Este vorba despre reguli care vizează creditele de consum și serviciile financiare încheiate la distanță.
Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de punere în întârziere pentru netranspunerea directivei privind creditele de consum
Comisia Europeană a decis să trimită scrisori de punere în întârziere către 23 de state membre, printre care și România, pentru necomunicarea transpunerii complete a Directivei (UE) 2023/2225 privind contractele de credit de consum.
Această directivă are ca obiectiv consolidarea protecției consumatorilor pe piața creditelor, prin reguli mai clare de transparență și echitate aplicabile în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Termenul-limită pentru transpunerea directivei în legislația națională a fost 20 noiembrie 2025. Până în prezent, statele vizate nu au notificat Comisia Europeană cu privire la transpunerea completă a prevederilor, ceea ce a determinat declanșarea procedurii de infringement.
Odată cu trimiterea scrisorii de punere în întârziere, statele au la dispoziție un termen de două luni pentru a răspunde și pentru a transmite informațiile solicitate.

România este vizată și într-o procedură separată privind serviciile financiare încheiate la distanță
În paralel, Comisia Europeană a inițiat o a doua procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor față de 21 de state membre, inclusiv România, pentru netranspunerea completă a Directivei (UE) 2023/2673 privind contractele de servicii financiare încheiate la distanță. Această directivă stabilește norme suplimentare de protecție pentru consumatorii care achiziționează servicii financiare prin telefon sau online.
Printre elementele-cheie ale directivei se numără introducerea unui mecanism simplificat de retragere din contract, cunoscut drept „butonul de retragere”, care permite consumatorilor să renunțe la un contract cu un singur clic. Statele membre aveau obligația de a transpune această directivă în legislația națională până la 19 decembrie 2025.
Și în acest caz, lipsa notificării privind transpunerea completă a determinat Comisia să trimită scrisori de punere în întârziere. Procedura este similară, iar statele vizate trebuie să transmită un răspuns în termen de două luni.
Ce urmează dacă statele nu răspund solicitărilor Comisiei Europene
Dacă răspunsurile transmise de statele membre nu sunt considerate satisfăcătoare sau dacă lipsesc în continuare notificările privind transpunerea completă a directivelor, Comisia Europeană poate trece la următoarea etapă a procedurii de infringement. Aceasta presupune emiterea unui aviz motivat, prin care se solicită conformarea într-un termen clar stabilit.
În lipsa unei conformări ulterioare, cazul poate ajunge în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu posibile consecințe financiare pentru statele membre care nu respectă obligațiile asumate.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





