Decizia care poate schimba TVA-ul la locuințe. Ce se întâmplă după blocajul de la ANCPI
SURSA FOTO: Dreamstime - Taxe, impozite, locuinte
Comisia economică a Senatului a acordat luni aviz favorabil proiectului de lege inițiat de PSD prin care se propune amânarea până la 1 octombrie a aplicării majorării TVA pentru locuințele aflate în regim tranzitoriu. Inițiativa vine în contextul blocajului apărut după atacul cibernetic asupra sistemelor informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Mii de cumpărători de locuințe așteaptă verdictul. Proiectul care poate amâna majorarea TVA
Propunerea legislativă urmărește prelungirea perioadei în care anumite locuințe pot beneficia de cota redusă de TVA, după ce indisponibilitatea platformelor ANCPI a afectat procedurile necesare pentru finalizarea unor tranzacții imobiliare.
Reprezentanții ANCPI prezenți la dezbaterile din Comisia economică au susținut proiectul și au arătat că prelungirea termenului ar permite gestionarea situației generate de problemele informatice. Instituția a transmis că lucrările pentru refacerea aplicațiilor afectate de atacul cibernetic sunt aproape finalizate.
„Până la finalul acestei zile vom finaliza aplicațiile, apoi facem verificările. Nu putem estima un termen de rezolvare în acest moment”, au precizat oficialii agenției.
Parlamentul analizează soluții pentru cumpărătorii afectați de blocaj
Senatoarea Violeta Alexandru a precizat că Parlamentul are în dezbatere două inițiative legislative care urmăresc rezolvarea aceleiași situații, respectiv protejarea cumpărătorilor care nu își pot finaliza tranzacțiile din cauza blocajului administrativ.
„Ambele proiecte abordează aceeași problemă. Dintre cele două, cel care propune termenul de 1 octombrie este mai bun”, a declarat aceasta în cadrul ședinței comisiei.
Situația a apărut după atacul cibernetic asupra infrastructurii informatice a ANCPI, care a afectat operațiunile de întabulare și apartamentare într-o perioadă apropiată de expirarea regimului tranzitoriu privind TVA la locuințe.
În lipsa unei intervenții legislative, cumpărători care au semnat deja contracte și au achitat avansuri riscă să nu mai poată beneficia de cota redusă de 9% și să fie obligați să suporte TVA de 21%, deși întârzierile sunt cauzate de indisponibilitatea sistemelor instituției.
Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară în perioada 27-31 iulie pentru adoptarea unor proiecte legate de îndeplinirea jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și pentru identificarea unei soluții legislative privind regimul TVA aplicabil locuințelor.

PSD propune extinderea termenului, iar AUR are propria variantă legislativă
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat depunerea unui amendament prin care termenul pentru aplicarea regimului tranzitoriu ar urma să fie prelungit până la 1 octombrie. Potrivit acestuia, măsura este necesară ca urmare a blocajului generat de atacul cibernetic asupra ANCPI.
Grindeanu a susținut că această amânare nu ar avea un efect semnificativ asupra bugetului de stat și ar permite rezolvarea situației pentru persoanele afectate de întârzierile administrative.
„IMPORTANT! Tot în această sesiune extraordinară trebuie adoptate și proiectele legislative și amendamentele inițiate de PSD, care răspund unor probleme reale ale societății:
• prelungirea TVA de 9% pentru locuințe până la 1 octombrie;
• măsuri pentru temperarea prețurilor la carburanți;
• deblocarea posturilor din sistemul de sănătate;
• acordarea primelor didactice de 1.500 de lei. PSD rămâne consecvent. Indiferent cât distorsionează realitatea propaganda de dreapta”, a scris Sorin Grindeanu în postarea de pe social media.
În paralel, AUR a depus un proiect de lege care prevede acordarea unui termen suplimentar pentru persoanele eligibile la TVA de 9%, dar care nu pot finaliza tranzacțiile din cauza problemelor tehnice ale sistemelor ANCPI.
Propunerea formațiunii prevede ca livrarea locuințelor și autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare să poată fi realizate într-un interval de cel mult 30 de zile de la reluarea completă a funcționării sistemelor informatice ale ANCPI și a aplicației e-Terra.
Antreprenorii propun menținerea cotei reduse pe o perioadă mai lungă
Patronatul Antreprenorilor din Contabilitate, Taxe și Audit (PACT) a avansat o altă variantă pentru această situație. Organizația propune menținerea cotei de TVA de 9% până la 31 decembrie 2026, cu o perioadă suplimentară de siguranță până la 31 ianuarie 2027 pentru cazurile în care întârzierile administrative ar continua.
În acest moment, proiectul PSD este inițiativa care a primit aviz favorabil din partea Comisiei economice a Senatului. Propunerea urmează să fie analizată prin dezbatere și vot în plenul Parlamentului.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.