Decizia care aruncă România în aer! Cîțu a spus exact: Este cea mai clară dovadă

Decizia care aruncă România în aer! Cîțu a spus exact: Este cea mai clară dovadă
Publicat de Iulian Luca la 17 septembrie 2020, 08:26

Ministrul Finanțelor a răbufnit într-o postare pe Facebook și a lansat atacuri dure la adresa social-democraților, în special la doi foști miniștri de finanțe, după votul acestora din comisiile de buget-finanțe. „V-am spus că PSD este un pericol” a exclamat Cîțu, adăugând că „astăzi a mai venit o dovadă” în privința acestui aspect.

Florin Cîțu atrage atenția în legătură cu votul PSD din comisia de buget-finanțe în privința creșterii deficitului bugetar la 15% pentru anul 2020 și o reducere a gradului de îndatorare cu 4%. Ministrul consideră că situația este „penibilă” în contextul în care amendamentele au fost votate chiar de doi foști miniștri ai finanțelor.

În încheierea postării Florin Cîțu dă asigurări că aceste „aberații” nu vor trece de Parlament și va continua să administreze precaut finanțele publice.

„V-am spus că PSD este un pericol pentru sănătatea economică a României. Nu am exagerat cu nimic. Astăzi a mai venit o dovadă.

În comisia buget/finanțe PSD a votat să crească deficitul bugetar la 15% în 2020 și în același timp să reducă gradul aprobat de îndatorare cu 4 puncte procentuale.

Situația este de-a dreptul penibilă și dacă vă spun cine a votat vă dați seama că România nu avut nicio șansă să se dezvolte în ultimii 30 de ani. Aceste amendamente au trecut la propunerea și cu votul a doi foști miniștri ai finanțelor publice. Vă dați seama cine s-a ocupat de banii românilor? Vă este clar acum de ce Romania este la coada Europei? Cu astfel de “experți” subdezvoltarea era singurul rezultat.

Să vă aduc iar aminte de documentul în care PSD recunoștea în fața celor de la FMI (în genunchi?) că și-a bătut joc de finanțele publice în ultimii ani și că a mințit atunci când a promis creșteri iraționale ale punctului de pensie? L-am prezentat public deja.

PSD trebuie să dispară, votul din Parlament de astăzi este cea mai clară dovadă că nu se lasă până nu aruncă Romania în aer.

Bineînțeles că aberațiile votate de socialiști azi în Parlament nu vor trece niciodată. Nu vom permite acest lucru. Voi administra, că și până acum, precaut și cu responsabilitate finanțele publice ale României”, a scris Ministrul Finanțelor în postarea sa de pe Facebook.

Sursă foto: INQUAM/George Călin

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.