Dan Capatos a răbufnit: E periculos pentru toți cei din jur. Semnal de alarmă după ieșirile lui Fulgy

Dan Capatos a răbufnit: E periculos pentru toți cei din jur. Semnal de alarmă după ieșirile lui Fulgy

SURSA FOTO: xtra night show-Dan Capatos

Publicat de Valentina Drăgoi la 6 iulie 2021, 16:24
Din cuprinsul articolului

Prezentatorul de televiziune Dan Capatos trage un semnal de alarmă după ultimele amenințări transmise de Fulgy la adresa vedetelor. Mai exact, acesta susțin că atât timp cât fiul Clejanilor este în libertate, el poate fi un pericol pentru oricine.

Dan Capatos a dezbătut în cadrul emisiunii sale de la Antena Stars, situația în care se află în prezent Fulgy, fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani. Mai exact, prezentatorul tv a reacționat după ce tânărul și-a criticat părinții în fața tuturor, amenințând totodată mai multe vedete.

În opinia prezentatorului tv, fiecare oră în care Fulgy este în libertate este un pericol pentru toți cei din jurul său. Dan Capatos susține că tânărul este imprevizibil și trebuie supravegheat în fiecare oră pentru a nu cauza o tragedie.

„Fiecare oră în care Fulgy e lăsat în libertate devine periculoasă pentru cei din jur. Nu cred că mai are rost să explicăm de ce. E atât de imprevizibil de la o oră la alta, și-mi pare rău că trebuie să spun asta, el trebuie supravegheat de la o oră la alta, respectiv în fiecare oră, într-un fel sau altul.

Lăsarea în libertate a lui Fulgy, indiferent ce ar însemna asta, că asta nu înseamnă să-l arestezi, Doamne ferește, dar dacă nu se implică cine trebuie să se implice, începând de la familie până la autorități, devine periculoasă pentru noi toți cei din jur, indiferent ne apreciază sau nu, cum de altfel spunea și aici că-și apreciază familia și-l face „băi, lăutare”, adică de la un minut la altul se schimbă”, a continuat el.

Totodată, Capatos a amintit de faptul că tânărul a fost prins drogat la volan și are dosar penal, însă nimeni nu își dă seama că Fulgy nu este deloc pe drumul cel bun.

Agresivitatea lui Fulgy crește

„Tocmai ce l-au prins la volan el neavând carnet și are din nou un dosar penal. Nu înțeleg, câte tâmpenii trebuie să facă ca lumea să se trezească și să realizeze că acest copil nu este deloc pe drumul bun indiferent câte eforturi se fac sau se spun despre ele că ar exista, dar ale căror efecte sunt inexistente. Eu nu văd eforturile familei de a-l aduce pe linia cea bună când el este de o agresivitate crescândă”, a mai transmis prezentatorul.

Dan Capatos se întreabă câte lucruri trebuie să se întâmple pentru ca lumea să vadă în ce situație este de fapt tânărul. El a amintit de incendierea banilor, conducerea fără carnet, dar și bătaia pe care i-ar fi dat-o tatălui său.

Prezentatorul tv a mai subliniat faptul că îi este teamă ca nu cumva o tragedie reală să se întâmple din cauza acestuia.

„Cât de orbi trebuie să fim noi cei din jurul său încât să nu realizăm că nu e bine. Nu că nu e bine, e praf și pulbere. Ne păcălim singuri?!Acum e ok, acum te înjură. Hai să-l ajutăm într-un fel. (…) Situația nu e bine deloc. Dă foc la bani, conduce fără carnet, îl bate pe taică-su.

Cât e 100% spațiul intim al familiei în care doar familia poate acționa și de unde încolo acționează autoritățile? (…) Ce trebuie făcut să preîntâmpini o situație ce s-ar putea să nu mai poată fi reparată dacă s-ar întâmpla? Nu e clar în ce direcție se duce toată treaba asta? Că se duce spre o tragedie, indiferent de cel fel ar fi ea, pentru el sau cei din jur?! Cât să mai găsim scuze?”, a mai susținut Dan Capatos.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.