Dan Andronic îl ironizează pe Radu Miruță după adeziunea la PSD: Să nu fiți supărați, n-a trădat pe nimeni

Dan Andronic îl ironizează pe Radu Miruță după adeziunea la PSD: Să nu fiți supărați, n-a trădat pe nimeni

SURSA FOTO: Evenimentul Zilei - Dan Andronic

Publicat de Iulian Luca la 4 martie 2026, 12:24

Jurnalistul Dan Andronic a comentat ironic explicațiile ministrului Apărării, Radu Miruță, după apariția unui document care arată că acesta ar fi semnat o adeziune la PSD în urmă cu peste două decenii. Reacția vine după ce Miruță a confirmat că a semnat documente în 2005, când a mers la mare într-o excursie organizată de PSD.

Dan Andronic afirmă că Radu Miruță nu ar fi trădat pe nimeni prin semnarea adeziunii

Jurnalistul Dan Andronic a comentat situația într-un clip publicat pe YouTube, în care a ironizat explicațiile oferite de ministrul Apărării. El a spus că nu există motive pentru ca oamenii să fie supărați pe Radu Miruță, deoarece, în opinia sa, acesta nu ar fi trădat pe nimeni.

Dan Andronic a afirmat că Miruță ar fi semnat o adeziune la PSD pentru a merge într-o excursie la mare. Jurnalistul a susținut că Miruță nu ar fi schimbat nimic prin trecerea de la PSD la USR.

„Vreau să vă spun să nu fiți supărați pe Radu Miruță. El n-a trădat pe nimeni chiar dacă a semnat cu PSD-ul ca să se ducă la mare cum face orice om normal. Semnezi o adeziune pentru că nu se ratează niciodată o excursie la mare pe gratis. El n-a trădat. De ce? Foarte simplu: Pentru că acuma este la USR. Deci a plecat de la social-democrați la neo-marxiști. Ce vi se pare că a schimbat? Dimpotrivă, a înțeles exact care este esența viitorului României, comunismul, pentru că ăsta e neo-marxismul de fapt. Faptul că își dorește să reușească prin politică ne arată că este un om normal. Atât poate”, a declarat jurnalistul Dan Andronic în clip.

Ce spunea Radu Miruță despre documentele semnate

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a confirmat că a semnat anumite documente în anul 2005, atunci când a participat la o excursie organizată de PSD. Explicațiile au venit după ce o publicație a făcut publică o adeziune la PSD care conține datele sale personale.

Miruță a declarat că a completat documentul pentru a putea merge la mare împreună cu alți studenți, în cadrul unei excursii organizate de administrația căminului studențesc.

El a precizat că nu ar fi știut că semnează o adeziune la partid și că nu a activat niciodată în cadrul PSD.

Ministrul Apărării îl acuză pe Victor Ponta că ar fi folosit datele studenților

Într-o postare publicată pe Facebook, Radu Miruță a explicat că datele din documentul apărut în presă îi aparțin, dar a susținut că acestea erau disponibile în căminul studențesc. El a afirmat că a semnat mai multe documente în momentul organizării excursiei la mare, în calitate de șef de palier în căminul facultății.

Ministrul a declarat că nici el, nici ceilalți studenți care au participat la excursie nu ar fi avut vreo implicare politică în acel moment.

Radu Miruță l-a acuzat pe Victor Ponta, care conducea la acea vreme organizația de tineret a PSD, că ar fi folosit datele studenților pentru a crește artificial numărul de membri ai partidului.

Ministrul Apărării a spus că, dacă aceste date au fost folosite pentru înscrierea în partid, atunci fostul lider PSD ar trebui să explice modul în care s-a ajuns la această situație. El a susținut că nu există o logică pentru care s-ar fi înscris într-un partid fără să activeze vreodată în cadrul acestuia, înainte sau după excursia la mare organizată pentru studenți.

„Văd că o publicație a făcut public un document din care ar rezulta că m-aș fi înscris în PSD acum 21 de ani. Da, datele din document îmi aparțin. Da, respectivele date erau disponibile la căminul facultății. Da, acolo am semnat mai multe documente când am mers la mare cu PSD, organizați de administrația căminului, ca șef de palier al căminului facultății, neavând niciunul dintre noi vreo treabă cu politica la acea vreme.

Dacă PSD, condus la acel moment de dl Ponta, a utilizat datele studenților pe care i-a plimbat la mare pentru a-și crește numărul de membri, atunci cred că domnul Ponta trebuie să explice cum și de ce s-a procedat astfel. Care ar fi fost logica să mă fi înscris și să nu activez absolut deloc? Nici înainte, nici după mersul cu gașca de la Electronică, gratis și studențește, un weekend la mare?!”, a scris ministrul Apărării pe Facebook.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.