Dan Andronic, despre avizul CSM: Guvernul nu a respectat termenul de 30 de zile, care, potrivit legii, ESTE obligatoriu
SURSA FOTO: evz.ro - Dan Andronic
Jurnalistul Dan Andronic a comentat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, votul judecătorilor Curții Constituționale privind legea pensiilor magistraților, criticând interpretarea, potrivit căreia, toți cei care au votat împotrivă ar fi acționat din motive politice. El a arătat că doar patru dintre cei cinci judecători ar putea fi astfel etichetați, iar unul fusese numit de fostul președinte Klaus Iohannis, și a subliniat că deciziile acestora reflectă conștiința lor, influențată de politica celor care i-au numit, adică PNL și aliații săi.
Atribuirea automată a unui motiv politic tuturor celor care au votat împotrivă este simplistă și incorectă
Jurnalistul Dan Andronic a comentat asupra modului în care unii interpretează votul judecătorilor de la Curtea Constituțională privind legea pensiilor magistraților, susținând că atribuirea automată a unui motiv politic tuturor celor care au votat împotrivă este simplistă și incorectă.
El a subliniat că doar patru dintre cei cinci judecători ar putea fi astfel etichetați, iar unul fusese numit de fostul președinte Klaus Iohannis.
”Îmi place logica de tip vechio-marxistist care spune că cei cinci judecători care au votat pentru respingerea proiectului legii pensilor magistraților au făcut-o pentru că sunt pesediști.
For the record, doar 4 pot avea această ștampilă, una era numită de Iohannis.
Nu de alta, dar respectând dialectica lui Engels, putem spune că cei patru judecători care au considerat că lipsa unui aviz obligatoriu prin lege nu este o problemă, au făcut-o din conștiință”, spune acesta.
Judecătorii au acționat influențați de politica celor care i-au numit
Mai departe, jurnalistul Dan Andronic a arătat că judecătorii care au considerat că lipsa unui aviz obligatoriu nu este problematică au acționat din conștiință, influențați de politica celor care i-au numit, adică PNL și aliații săi.
Totodată, el critica jurnaliștii și politicienii care promovează astfel de raționamente simpliste, dar care apoi se plâng că publicul nu le mai acordă credibilitate.
”Conștiința politică că cei care i-au numit acolo au întotdeauna dreptate. Erau numiți de PNL&Co. Culmea este că cei care încurajează un asemenea raționament sunt ziariștii și politicienii.
Care, apoi, se plâng că lumea nu le mai acordă credibilitate, nu-i mai citește și nu-i mai votează”, continuă cunoscutul jurnalist.

Termenul de 30 de zile este obligatoriu
De asemenea, el a oferit și un exemplu, fiind vorba de un politician afirma cu siguranță că cele 11 zile în care Guvernul a solicitat avizul CSM reprezintă un termen rezonabil, invocând decizii ale CCR.
Cunoscutul jurnalist a explicat că, verificând comunicatul CCR, se confirmă că termenul de 30 de zile este obligatoriu, ceea ce evidențiază lipsa de respect pentru proceduri și contribuie la scăderea încrederii în instituțiile politice.
”Aseară la RTV în studio, un politician declara extrem de sigur pe el că cele 11 zile în care Guvernul a cerut avizul CSM și nu l-a primit reprezintă un termen rezonabil.
Că există decizii ale Curții Constituționale care consfințesc lucrul ăsta.
De curiozitate, tot în direct, am recitit comunicatul CCR și am descoperit ceea ce știam. Dar mă convinsese și pe mine că nu știam corect…
Evident că în document se vorbea despre faptul că Guvernul nu a respectat termenul de 30 de zile, care potrivit legii ESTE obligatoriu. Și ne mai mirăm că lumea nu mai are încredere în instituțiile politice…”, a notat jurnalistul Dan Andronic pe pagina sa de Facebook.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





