Gheorghe Dincă se teme pentru viața sa! Se a ajuns să facă monstrul din Caracal în închisoare

Aflat în închisoare pentru atrocitățile pe care le-a făcut în vara anului 2019, Gheorghe Dincă a trimis două memorii în care spune că îi este frică pentru viața sa, adăugând și niște plicuri cu substanțe neidentificate, notează impact.ro.

O memorie a fost trimisă judecătoarei cazului său, Diana Cotoi, în timp ce cel de-al doilea memoriu a fost trimisă președintelui Curții de Apel Craiova care, la rândul său, a retrimis actul la dosarul procesului celui inculpat.

În cel de-al doilea memoriu, Gheorghe Dincă susține că îi este frică pentru viața sa, subliniind că una dintre persoanele de care se teme este chiar avocata familiei Melencu, Carmen Obârșanu. El spune că aceasta i-ar dori moartea, dar nu invocă niciun motiv care să îi susțină afirmațiile.

Într-o altă ordone de idei, monstrul din Caracal o laudă pe Diana Cotoi, judecătoarea cazului, despre care spune că are un suflet bun, subliniind că aceasta i-a adus un scaun în sala de judecată pentru a asista la desfășurarea procesului.

Ce spune avocata familiei Melencu

Carmen Obârșanu a fost contactată de sursa anterior citată pentru a afla mai multe informații legate de acest subiect, însă aceasta a evitat să comenteze subiectul pe larg.

”Ce poți să comentezi la asemenea afirmații? El nu a făcut un prea mare secret din povestea asta și mai strigă tot felul de lucruri prin sala de judecată, după cum îi mai trece prin cap!”, a declarat Carmen Obârșanu.

Aceasta spune că Gheorghe Dincă trimite scrisori anonime, folosind diferite pseudonime, unor persoane care îi scriu și care doresc să afle adevărul despre caz, cu toate că se află în închisoare.

„El trimite scrisori în care nu de puține ori înjură persoanele respective. Când i-a pus judecătoarea una dintre aceste scrisoari în față, Dincă a susținut candid că nu el a trimis scrisoarea”, a spus avocata familiei Luizei Melencu.

Carmen Obârșanu: Se comportă de parcă ar urma să fie salvat în ultimul moment

Carmen Obârșanu a mai spus că a vorbit cu Gheorghe Dincă de câteva ori, însă a făcut-o doar pentru a afla mai multe lucruri legate de proces, subliniind că nu l-a amenințat vreodată.

Într-o altă ordine de idei, avocata familiei Melencu spune că Gheorghe Dincă se comportă de parcă ar urma să fie salvat în ultimul moment, subliniind că acesta joacă rolul lui Popa Prostu.

Gheorghe Dincă pare genul de om sigur că va reuși să scape de acuzele ce i se aduc, și anume două cazuri de omor, profanare de cadavre, răpire și trafic de persoane. Sunt capete de acuzare mai mult decât apăsătoare. Ei bine, cu toate acestea, Dincă se comportă de parcă  ar urma să fie salvat în ultimul moment, că printr-un înger păzitor sau nu știu cum altfel, încadrarea sa juridică, extrem de dificilă în prezent, ar urma să fie schimbată, iar el ar urma să scape. După mine, nu se va întâmpla asta, fiindcă Dincă joacă, și pare că a început să înțeleagă și el mai nou asta, rolul lui Popa Prostu!”, conchide avocata familiei Melencu, potrivit sursei anterior citate.