Cutremur puternic de 6,4 grade! Unde s-a zguduit pământul
SURSA FOTO: Dreamstime
Un nou cutremur a avut loc vineri, 14 iulie, spun specialiștii. Ei adaugă că seismul a avut o magnitudine de 6,4 grade pe scara Richter. Unde s-a cutremurat pământul?
Un nou cutremur a avut loc vineri, 14 iulie. Specialiștii din domeniu spun că este vorba despre un seism cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter.
Cutremurul a avut loc aproape de coasta Mexicului, informează Centrul german de cercetare pentru geoștiință (GFZ), care precizează că este vorba despre coasta Chipas.
Nu în ultimul rând, Centrul german de cercetare pentru geoștiință (GFZ) subliniază că seismul a avut loc la o adâncime de 10 kilometri.
Momentan nu există informații cu privire la eventualele pagube sau victime.
România s-a cutremurat și ea
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a făcut un anunț cu privire la un cutremur care a avut loc recent în țara noastră, pe 12 iulie.
Conform datelor furnizate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs în zona seismică Vrancea la ora 12:12:57 (ora locală a României).
Cutremurul a înregistrat o magnitudine redusă de 3,6 grade pe scara Richter și a avut originea la o adâncime de 129,9 km.
Institutul Național pentru Cercetare și Dezvoltare în Fizica Pământului a raportat, de asemenea, că seismul a avut loc în apropierea mai multor orașe, după cum se arată mai jos:
- 42 km vest de Focșani
- 58 km la nord de Buzău
- 71 km est de Sfântu-Gheorghe
- 81 km est de Brașov
- 92 km nord-est de Ploiești
54% dintre români sunt îngrijoraţi în legătură cu rezistenţa locuinţei
Un studiu recent a scos la iveală faptul că peste jumătate dintre români au îngrijorări cu privire la rezistența locuinței în care trăiesc, în cazul în care scenariul cutremurului din 77 s-ar repeta.
În schimb, 46% dintre participanții la sondaj s-au declarat încrezători că locuințele lor vor rezista la un cutremur. Dintre cei care cred că locuințele lor ar rezista la un astfel de eveniment, 48% erau bărbați și 42% femei. În plus, 57% dintre acești respondenți locuiau în clădiri din beton, în timp ce 45% locuiau în case din cărămidă.
Sondajul, realizat de Reveal Marketing Research, a avut loc online în perioada 18-24 mai 2023 și a inclus un eșantion de 1.228 de respondenți cu vârsta de 18 ani și peste, care aveau acces la internet. În plus, sondajul a inclus 507 persoane angajate în industria construcțiilor.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




