Cum s-a umplut România de COVID. Orban a spus-o clar: Ei sunt răspândacii de coronavirus

Cum s-a umplut România de COVID. Orban a spus-o clar: Ei sunt răspândacii de coronavirus

Sursă: INQUAM Photos, George Călin

Publicat de Valentina Drăgoi la 9 noiembrie 2020, 11:37

Pandemia de coronavirus face ravagii în România de mai bine de jumătate de an, iar odată cu relaxarea măsurilor, situația a scăpat de sub control. În acest context, Ludovic Orban vine cu noi precizări privind persoanele care ar putea răspândi virusul.

Premierul Ludovic Orban este de părere că adolescenţii sunt „răspândaci” de virus, ei neinfectându-se la şcoală, ci în locurile în care nu sunt supravegheaţi de părinţi, bunici sau profesori.

Totodată, el a mai subiniat faptul că acești adolescenți nu au simptome grave de COVID-19, majoritatea fiind simptomatici, iar acest lucru înseamnă un adevărat dezastru pentru familiile lor.

„La şcoală nu se infectează, dar se infectează în alte locuri. Când nu sunt sub supravegherea părinţilor, bunicilor sau a profesorilor. Şi, slavă Domnului, sunt destule ocazii în care tinerii sunt liberi, se întâlnesc… Adolescenţii, nu numai la noi, în foarte multe ţări din Europa- astea sunt analize făcute- adolescenţii sunt… cum să zic… sunt ‘răspândaci’ de virus, pentru că ei nu dezvoltă forme grave, marea majoritate sunt asimptomatici, nu prezintă simptome vizibile, cu toate astea ei transmit virusul.

Şi nenorocirea este că primii către care transmit virusul sunt părinţii, bunicii, care pot fi afectaţi într-o măsură foarte mare”, a spus Orban la B1 TV.

De ce se impun restricții de circulație

De asemenea, întrebat despre interzicerea deplasărilor în intervalul orar 23,00 – 05,00, prim-ministrul a spus că s-a urmărit evitarea aşa-ziselor „petreceri” de pe timpul nopţii.

„Aceste restricţii nu le-am introdus numai noi. Noi chiar am aşteptat o perioadă să vedem în alte ţări dacă dau efecte. Şi se pare că dau efecte, pentru că, pe timpul nopţii, foarte mulţi tineri, adolescenţi şi nu numai, petrec. (…) Se făceau (petrecerile de noapte- n.r) în toate locurile posibile. Eu n-am fost convins de la început de utilitatea acestor restricţii. Până într-o seară, când m-am întors pe la 12 noaptea acasă, în Dobroeşti, (…) şi în două locuri am văzut grupuri de adolescenţi care pe stradă stăteau. Nu era nici măcar în parc sau… pur şi simplu stăteau pe stradă împreună, beau o bere…

Fără mască, fără nimic. Acolo, cum erau aşa grupaţi, dacă era unul singur dintre ei bolnav, cu siguranţă îi îmbolnăvea pe jumate din ceilalţi. Ei se duceau acasă şi-şi îmbolnăveau părinţii, bunicii. E un factor de risc major”, a explicat Orban.

În același timp, premierul a abordat și subiectului învățământului. Ludovic Orban susține că școlile vor fi redeschise în funcție de evoluția pandemiei, iar toată lumea își dorește reîntoarcerea elevilor în sălile de clasă.

„Totul depinde de evoluţia pandemiei. Noi ne dorim ca toţi elevii să se întoarcă în clasă, noi ne dorim ca învăţământul să se desfăşoare în clasă. Pe de altă parte, nu putem să facem abstracţie de ceea ce se întâmplă în România din punct de vedere pandemic”, a mai spus Ludovic Orban.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.