Cum poți să îți primești banii înapoi pentru biletul plătit? Voucherele pot fi refuzate
Oamenii și-au cumpărat bilete pentru vacanțe de dinaintea acestei pandemii care a blocat toate activitățile. În acest context, aceștia s-au tot întrebat cum își pot recupera banii pentru biletele de avion și dacă sunt obligați să primească voucherele din partea companiilor aeriene.
Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean a vorbit la Digi 24 despre această problemă.
Adina Vălean a declarat că nu este neapărată nevoie să acceptăm vouchere în locul banilor pentru biletele plătite.
„Nu trebuie neapărat să acceptăm un voucher, decât dacă optăm să facem asta, dacă voucherul ni se pare de încredere.
Aceasta a mai adăugat că aceste companii sunt obligate să facă rambursarea. În cazul în care companiile nu vor să dea banii înapoi sau în cazul în care pasagerii întâmpină probleme în recuperarea acestora, doritorii se pot adresa autorităţii de protecţie a consumatorului, care trebuie să pună în aplicare sau să îi ajute să îşi obţină banii.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





