Cum a „murit” Petrotrans de 3 ori sub semnătura statului. Oana Gheorghiu: Statul plătește în 2026 pentru ceva ce nu mai funcționează de 20 de ani

O analiză dură publicată de vicepremierul Oana Gheorghiu scoate la iveală un eșec administrativ sistemic: cazul Petrotrans SA. Deși compania a fost devalizată de rețele de crimă organizată și nu mai funcționează de două decenii, statul român continuă să plătească anual aproape 28.000 de euro pentru o conductă care nu mai există fizic. Blocajele birocratice și complicitatea autorităților au transformat o infrastructură strategică într-o gaură neagră financiară, cu pierderi de sute de milioane de euro.

Oana Gheorghiu face radiografia unui jaf de stat: fantoma Petrotrans SA și factura de mii de euro plătită pentru o conductă furată

Vicepremierul Oana Gheorghiu a lansat duminică, 19 aprilie 2026, un atac dur la adresa modului în care statul român a gestionat, de-a lungul deceniilor, activele strategice din sectorul energetic.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, oficialul a prezentat cazul halucinant al Petrotrans SA, o companie care, deși nu mai există de facto de aproape 20 de ani, continuă să consume resurse publice uriașe din cauza birocrației și a lipsei de asumare.

Povestea Petrotrans SA este, în viziunea vicepremierului, simbolul perfect al „României de astăzi”: o entitate ferită de mecanismele pieței libere, de transparență și de orice formă de control extern, lăsată pradă intereselor obscure și incompetenței administrative.

„Vorbim de o rețea care număra la un moment dat 1.800 de kilometri de conducte magistrale pentru transportul produselor petroliere. Infrastructură construită în decenii, cu valoare strategică reală”, subliniază Oana Gheorghiu.

Industria furtului sub protecția uniformei

Potrivit datelor prezentate de vicepremierul Oana Gheorghiu, declinul a început încă din anul 1996, când Guvernul a decis desființarea entității care opera aceste conducte, absorbind-o în Petrom. Totuși, printr-o eroare administrativă gravă, compania a rămas pe listele de privatizare.

Astfel, pe bursa RASDAQ s-au tranzacționat ani de zile acțiuni ale unei companii care, din punct de vedere juridic, nu mai avea ștampilă sau manager. În acest vid legislativ, rețelele de crimă organizată au găsit terenul fertil pentru un jaf de proporții epice.

Dacă în anul 2000 furtul se făcea „cu bidonul”, sub ochii îngăduitori ai unor jandarmi carea primeau mită, până în 2004 activitatea s-a transformat într-o veritabilă industrie. Vicepremierul amintește de un episod incredibil: montarea unei instalații ilegale de 250 de metri pe sub canalul Dunăre-Marea Neagră pentru a alimenta direct barjele.

Numai în acel an s-au furat peste 100.000 de tone de combustibil, paguba depășind 80 de milioane de euro. Statul, prin reprezentanții săi care ar fi trebuit să păzească infrastructura, a devenit complice la devalizarea propriului patrimoniu.

Deși în 2012 Curtea Supremă a condamnat 56 de persoane, printre care 34 de polițiști, prejudiciul recuperat a fost infim față de dimensiunea reală a dezastrului.

Falimentul blocat de stat și factura absurdă a anului 2026

Anul 2005 a marcat „prima moarte” a Petrotrans SA, când o decizie administrativă i-a retras dreptul de operare fără nicio compensație. Doi ani mai târziu, în 2007, a urmat falimentul oficial. De atunci, timp de aproape două decenii, lichidatorii au încercat să valorifice ce a mai rămas din companie.

Rezultatele sunt dezolante, scrie Oana Gheorghiu: s-au recuperat doar 7,3 milioane de lei din vânzarea resturilor de vagoane și a conductelor dezafectate vândute la fier vechi. Terenurile au trecut prin zeci de runde de licitații fără cumpărători, în timp ce creanțele nerecuperate se ridică la 329 de milioane de lei.

Cel mai absurd moment a avut loc în 2019, când procesul de lichidare a fost blocat chiar de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS). Instituția, care are de recuperat o sumă modică de sub 7.000 de lei (0,0021% din creanțe), a votat împotriva închiderii procedurii. Această decizie a prelungit agonia juridică până în prezent.

„O instituție a statului blochează închiderea falimentului unei companii a statului, în detrimentul altor instituții”, punctează vicepremierul.

Efectele acestei blocade sunt vizibile și în 2026. Sub pământul României există încă o conductă care nu mai transportă nimic, fiind demontată de hoți bucată cu bucată. Cu toate acestea, pentru că nicio autoritate nu a semnat documentul de radiere din inventarul domeniului public, statul român plătește anual 27.960 de euro proprietarilor de terenuri.

Este prețul tăcerii și al inacțiunii, o factură pe care cetățenii o achită pentru o infrastructură care există doar pe hârtie. În final, Oana Gheorghiu avertizează că lipsa de decizie a costat întotdeauna mai mult decât o decizie proastă, taxând totodată discursul populist al celor care invocă protecția activelor naționale doar pentru a masca astfel de eșecuri sistemice.

Cronologia devalizării Petrotrans SA

Perioada / Anul	Eveniment Cheie	Impact / Consecințe
1996	Desființare fictivă	Acțiunile se tranzacționau pe bursă pentru o entitate fără existență juridică.
2004	Jaf organizat	Instalație ilegală sub canalul Dunăre-Marea Neagră; 100.000 tone combustibil furat.
2005	Retragerea licenței	Prima „moarte” a companiei: statul retrage dreptul de operare fără compensații.
2007	Intrarea în faliment	Rețeaua este distrusă fizic; începe procedura de lichidare care durează 19 ani.
2012	Condamnări penale	56 de polițiști și jandarmi condamnați pentru complicitate la furt.
2019	Blocaj AAAS	Statul blochează închiderea falimentului pentru o creanță de doar 6.959 lei.
2026 (Prezent)	Factura absurdă	27.960 €/an plătiți pe terenuri de sub o conductă radiată doar faptic, nu și în acte.
Total Pierderi	Creanțe restante	329 milioane lei (valoare nominală, neajustată cu inflația).

Postarea integrală făcută astăzi de Oana Gheorghiu

„Petrotrans SA: o companie care nu a fost niciodată listată la bursă, care a rămas mereu complet în mâinile statului. Ferită de piață, ferită de transparență, ferită de orice control extern.

Există o conductă sub pământul României. Nu mai transportă nimic de aproape 20 de ani. Hoții au demontat-o bucată cu bucată.

Și totuși, în fiecare an, statul român plătește 27.960 de euro proprietarilor terenului de sub ea.

De ce? Pentru că nimeni nu a semnat o hârtie ca să o radieze definitiv din inventarul domeniului public.

Nu, nu e ficțiune. E România de astăzi.

Vorbim de o rețea care număra la un moment dat 1.800 kilometri de conducte magistrale pentru transportul produselor petroliere (benzină, motorină, țiței). Infrastructură construită în decenii, cu valoare strategică reală.

🔻 Anul 1996: Guvernul desființează entitatea care opera conductele și o absoarbe în Petrom. Însă uită să o scoată din lista privatizărilor în masă. Pe RASDAQ se tranzacționează acțiunile unei companii inexistente. Oameni reali cumpără și vând titluri la o entitate fără ștampilă, fără manager, fără existență juridică. Nimeni nu răspunde.

🔻 Anul 2000: O patrulă de jandarmi descoperă prima rețea de furt din conducte. Preferă tăcerea în schimbul mitei. Afacerea continuă.

🔻 Anul 2001: Intră în schemă un echipaj al Secției 5 de Poliție București. Dintr-un furt cu bidonul devine o industrie organizată.

🔻 Anul 2004: Hoții montează o instalație de 250 de metri pe sub canalul Dunăre-Marea Neagră pentru a alimenta barje. Numai în acel an: peste 100.000 de tone furate. Pagubă estimată: peste 80 de milioane de euro.

Statul, prin forțele sale de ordine, ajută la jefuirea unei companii a statului.

🔻 Anul 2005: O ordonanță a guvernului reorganizează sectorul. Petrotrans SA e desemnat operator licențiat, dar concesiunea nu îi este atribuită. Fără concesiune, Petrotrans SA nu poate opera. Mai mult, e obligată să cedeze o parte din patrimoniul propriu către o altă companie de stat, fără nicio compensație.

🔻 August 2005: Activitatea Petrotrans SA încetează. Nu din cauza pieței și nu din cauza managementului, ci din cauza unei decizii administrative care nu a mai venit niciodată.

🔻 Anul 2007: Faliment: niciun angajat, rețeaua distrusă fizic, stocul de produse nevandabil.

🔻 Anul 2012: Curtea Supremă condamnă 56 de persoane — 34 de polițiști și 2 jandarmi — pentru complicitate la furt. Paguba declarată oficial: 150.000 de euro. O cifră absurdă față de zecile de milioane furate anual în perioadele de vârf.

Urmează 19 ani de procedură de faliment.

În 12 ani, lichidatorul recuperează 7,3 milioane de lei din vânzarea de vehicule, vagoane cisternă, conducte dezafectate la fier vechi. Unele terenuri trec prin 60-70 de runde de licitație. Prețul scade cu peste 60% față de evaluare. Tot nu se găsesc cumpărători.

Anul 2019: Lichidatorul depune raportul final. Cer închiderea procedurii. La ședința creditorilor, cineva votează împotrivă. Cine oare? Tocmai Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, care are de recuperat un procent de 0,0021% din creanțe (în cuantum 6.959 lei).

O instituție a statului blochează închiderea falimentului unei companii a statului, în detrimentul altor instituții ale statului.

🔻 Anul 2026: Compania încă există juridic. Procedura continuă. Și statul plătește în continuare 27.960 de euro pe an pentru o conductă pe care hoții au furat-o și pe care nimeni nu a semnat hârtia de radiere.

Creditorii au primit: 0 lei.

Creanțe nerecuperate: 329 milioane lei (probabil dublu, dacă am ajusta la valoarea de azi).

Până în prezent, Petrotrans SA a murit de trei ori:

🟥 în 2005 când statul i-a retras operarea fără compensație;

🟥 în 2007 când a intrat în faliment;

🟥 și în 2019 când lichidarea a fost blocată din interior.

În fapt, ea nu mai există din 2005. În acte, ea încă există în 2026.

La fiecare moment relevant din această poveste, lipsa de decizie a costat mai mult decât ar fi costat chiar și cea mai proastă decizie posibilă.

Iar ei vin astăzi și încearcă să ne fraierească cu sloganul „nu ne vindem țara””, este mesajul postat de vicepremierul Oana Gheorghiu pe pagina sa de socializare.