Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat marți seară într-o emisiune de televiziune că ”este exclusă o stare de alertă, din nou, pe tot teritoriul României”.

”Mâine dimineață, o să am o întâlnire cu toți juriștii partidului. Ori venim cu o lege prin care vom impune aceste lucruri și dăm instrumentul Guvernului, în cazul în care există un focar, să acționeze, dar explicat și cu cazuri concrete.

Opoziția nu dorește prelungirea stării de alertă

Sau amendamente la HG de încuviințare a stării de alertă de către Parlament”, a explicat Ciolacu, în direct la Antena 3.

În context, trebuie precizat că atât PSD, cât și ALDE și PRO România au anunțat deja că nu vor vota în Parlament o prelungire a stării de alertă, după data de 15 iunie.

De cealaltă parte, Președintele Klaus Iohannis și Guvernul Orban susțin necesitatea prelungirii stării de alertă, pentru a exista un cadru legislativ pentru eventualele restricții ce ar putea fi impuse, pentru în contextul epidemiei de coronavirus.

Astfel, Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că se impune prelungirea stării de alertă, dar că măsurile restrictive vor fi mai puține decât sunt acum în vigoare.

”Nu se poate continua fără a avea acest instrument”

“Având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri noi, faptul că avem în continuare în jur de 150 de persoane la tratament intensiv internați în spitale, faptul că și ultimul weekend de relaxare totuși s-a simțit, nu în sens bun, la numărul de îmbolnăviri noi, ne face să fim în continuare precauți și suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă.

Sigur, vor fi mai puține restricții propuse, va fi un pic mai simplu, dar considerăm că nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă.

Gândiți-vă că sunt măsuri care obligatoriu trebuie continuate aproape cu caracter permanent – distanțarea, portul măștii în interior – extrem de important, măsurile de igienă, evitarea aglomerărilor mari, aceste lucruri trebuie să înțelegem că vor rămâne în continuare.

Evident, Guvernul va dezbate în ședință de guvern această chestiune, dar, repet: măsurile restrictive propuse pentru continuarea stării de alertă vor fi mai puține decât sunt acum în vigoare.”, a declarat Klaus Iohannis.