Criza de ouă lovește parțial supermarketurile din România. Ministrul Agriculturii neagă penuria și acuză posibile practici comerciale neloiale

Criza de ouă lovește parțial supermarketurile din România. Ministrul Agriculturii neagă penuria și acuză posibile practici comerciale neloiale

Florin Barbu (SURSA FOTO: Facebook, Florin Barbu)

Publicat de Alexandra Iana la 13 noiembrie 2025, 14:35

Deși consumatorii se confruntă cu lipsuri în anumite magazine, oficialii susțin că România nu are o problemă reală de producție. Exporturile masive, atrase de prețurile avantajoase din străinătate, și relațiile tensionate dintre producători și retaileri ar fi motivele din spatele situației. Ministrul Agriculturii afirmă că țara are un grad de autosuficiență de 120% și indică posibile „practici comerciale neloiale” în lanțurile de aprovizionare.

Exporturile cresc exploziv, rafturile se golesc, iar producția internă rămâne – în mod paradoxal – peste necesarul pieței

În ultimele săptămâni, tot mai mulți consumatori au remarcat lipsa ouălor din anumite supermarketuri. În unele zone, rafturile se golesc rapid sau nu mai sunt reaprovizionate, fenomen care a alimentat discuțiile despre o posibilă criză. Situația este însă mai complexă decât pare la prima vedere: România produce suficient, dar o parte semnificativă din producție pleacă la export, iar relațiile comerciale dintre fermieri și retailerii locali par să se tensioneze.

Potrivit comercianților, exporturile au explodat în doar câteva luni, în timp ce producătorii preferă piețele externe, unde prețurile sunt mai bune. De cealaltă parte, Ministerul Agriculturii susține că nu există motive reale pentru lipsuri, iar suspiciunile se îndreaptă spre lanțurile de retail, acolo unde ar putea exista blocaje sau condiții comerciale dezavantajoase pentru producătorii români.

Ministrul Agriculturii neagă ferm existența unei crize interne

Deși consumatorii se confruntă cu rafturi goale, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, respinge categoric ideea unei penurii de ouă. Acesta afirmă că România are o producție suficientă nu doar pentru consumul intern, ci și pentru exporturi importante.

Barbu insistă că țara noastră se află într-o poziție de confort, iar problemele apărute în unele magazine țin mai degrabă de modul în care retailerii gestionează aprovizionarea:
Ministrul reamintește că „producem mult peste necesarul intern, gradul de autosuficiență este de 100%”.

În același timp, oficialul indică faptul că anumite rețele comerciale ar fi afectate din cauza unor relații comerciale dezechilibrate cu furnizorii.

El afirmă că este posibil să existe „practici comerciale neloiale”.În intervenția de la Antena 3, Florin Barbu a detaliat

„Criză de ouă în România n-o să fie niciodată, pentru că în ultimii 2 ani, prin investițiile pe care le-am realizat, România are un grad de autosuficiență de 120%. Practic, anul trecut am produs 5,4 miliarde de ouă în România și anul acesta cred că va fi un recurs și vom depăși această cifră. Stăm foarte bine, şi pentru intern, şi pentru extern”.

În plus, ministrul indică faptul că doar două lanțuri mari se confruntă cu goluri pe raft, ceea ce – spune el – arată că problema ține de comercianți, nu de producție.

carton cu oua
SURSA FOTO: Dreamstime

Posibilă intervenție a Consiliului Concurenței

Ministrul sugerează inclusiv o intervenție a autorităților pentru a clarifica relațiile dintre producători și supermarketuri.

„De ce? Pentru că este o relație comercială și de aceea cred că s-a creat o problemă și aici trebuie să intervină inclusiv colegul meu de la Ministerul Economiei, care gestionează partea de comerț, dar și Consiliul Concurenței, care ar trebui să verifice de ce producătorii români nu au loc pe raftul de retail din România și sunt nevoiți să se ducă spre magazine din extern. Noi producem cu mult peste necesarul de consum. (…) Avem grad de autosuficiență de 120% iar eu vă spun, și mă bucură, faptul că producătorii români merg și către export. Posibil să fie anumite practici comerciale neloiale și de aceea Consiliu Concurenței are atribuțiile necesare de a intra în aceste relații comerciale între producătorii români și magazinele de retail”, a subliniat Barbu.

Practic, ministrul sugerează că prezența redusă a producătorilor pe rafturile românești ar putea avea legătură cu condiții contractuale sau politici comerciale care împing fermierii să își vândă marfa preponderent în exterior.

 

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.