„Acum este un moment al sănătăţii în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene, pe lângă multele nenorociri pe care le-a adus pandemia de coronavirus şi tragedii – pierderea de vieţi omeneşti, oprirea economiei, criza economică care va urma, problemele de sănătate pe care le resimt foarte mulţi oameni, cei care au fost infectaţi dar şi bolnavii cronici, bolnavii cu cancer care nu au avut acces la timp la servicii medicale – cel puţin a deschis ochii decidenţilor politici de la Bruxelles şi din multe ţări europene să pună accentul, în perioada următoare, pe investiţii în sănătate.

De asta şi România a fost încurajată şi va avea, pentru prima dată în istoria sa, un program operaţional special dedicat sănătăţii.

De asta banii aceştia pe care îi avem pe rezilienţă, cele 30 de miliarde de euro”, a declarat Cristian Buşoi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

Cristian Bușoi consideră că este un moment prielinc pentru proiectele mari

Raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE 2021-2027, Cristian Buşoi, preşedinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie al forului legislativ european este de părere că este momentul pentru proiectele mari din domeniul sănătății.

Acesta a mai spus că proiectele care i-au fost prezentate vineri la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, la Clinica de Cardiologie a SCJU Târgu Mureş şi la Clinica de Medicina Muncii, au o șansă foarte mare de reușită.

Lipsa de implicare PSD ne costă

Cristian Bușoi a mai afirmat că suntem foarte înapoiați din cauza lipsei de implicare a administrației PSD și că dacă România ar fi reuşit în ultimii ani accesarea de fonduri europene pentru primele trei spitale regionale, în viitorul exerciţiu financiar european ar fi avut argumente să ceară bani pentru construirea a încă trei spitale regionale.

„Suntem foarte înapoiaţi datorită lipsei de implicare a administraţiei PSD timp de 6 ani cât a condus România, poate cu o mică întrerupere, cu cele trei spitale regionale. Şi o spun cu amărăciune, fiindcă dacă le-am fi realizat în acest exerciţiu financiar, care se încheie la sfârşitul anului (…) aveam argumente să cerem Comisiei Europene ca în exerciţiul următor să cerem bani pentru alte trei spitale regionale şi am fi avut deja, în 2027, şase spitale nou-nouţe care să ajute la rezolvarea unor probleme de sănătate importante.

Proiectele pentru cele de la Cluj, Craiova şi Iaşi, odată cu venirea guvernului liberal au fost resuscitate, au început să fie implementate, avem câţiva ani până când le vom vedea în implementare.

Nu pot fi finanţate în actualul exerciţiu financiar pentru că se termină curând, vor intra pe următorul exerciţiu financiar. E păcat că nu s-au făcut până acum, puteau fi făcute din 2014 încoace, dacă exista seriozitate şi implicare din partea Ministerului Sănătăţii.

Toţi miniştrii Sănătăţii PSD (…) au tras mâţa de coadă şi nu au reuşit să facă din realizarea acestor spitale o prioritate. Dacă astăzi le aveam, poate nu terminate, dar foarte avansate, aproape de terminare, în următorul exerciţiu puteam cere pentru alte trei spitale”, a mai subliniat Cristian Buşoi.