Crăciun 2025. Cât costă masa tradițională în România? Buget pentru românii care nu vor să gătească acasă
SURSA FOTO: Dreamstime - Masa de Crăciun
Pe măsură ce se apropie Crăciunul, românii încep să-și pregătească mesele festive și să se gândească la buget. Analiza prețurilor arată că preparatele tradiționale, de la cozonaci și sarmale până la piftie, pot varia mult în funcție de oraș sau locul de cumpărare.
Cât dau românii pentru masa tradițională de Crăciun în 2025
În pragul sărbătorilor de iarnă, mesele românilor se umplu din nou cu preparate tradiționale de Crăciun, de la sarmale și cozonaci până la cârnați și salate festive. Anul 2025 aduce însă provocări financiare pentru gospodării, deoarece prețurile ingredientelor de bază au crescut semnificativ față de anul trecut. Familiile care doresc să păstreze tradiția se văd nevoite să aloce bugete mai mari pentru mesele de sărbători.
Prețurile rămân ridicate și pentru cei care nu doresc să stea prea mult în bucătărie și vor să cumpere totul de-a gata.
Costul unui cozonac diferă de locul de unde este cumpărat, dar și de gramaj. De exemplu, un cozonac tradițional cu de toate, la o coferărie cunoscută din București, costă 217 de lei/bucata. Greutatea unui astfel de cozonac este de 1,4 kilograme, iar prețul pe kilogram este 155 de lei.
Prețul cozonacilor depinde și de orașul din care este achiziționat. De exemplu, la o cunoscută cofetărie din Ploiești, un cozonac cu o greutate de aproximativ 1,5 kilograme are un cost de 95 de lei/bucată.
La o cofetărie din Cluj Napoca, prețul unui cozonac însiropat cu nucă și cacao, la un gramaj de 800-900 de grame, are un preț de 105 lei. Un cozonat însiropat cu fistic și ciocolată, la același gramaj, are un preț de 120 de lei.
Există, însă, și cozonaci la prețuri rezonabile în magazinele din România. Analizând gama de produse din supermarketuri, prețul mediu al unui cozonac tradițional de Crăciun în 2025 este de aproximativ 35 de lei.
Așadar, în general, în 2025, prețul mediu al unui cozonac este de aproximativ 114 lei.
Costuri piftie de Crăciun 2025
Un alt preparat popular de Crăciun este piftia. Cei care nu se pricep să o prepare sau nu au destul timp, pot găsi preparatul și la restaurantele sau magazinele din România, iar prețul poate să difere din mai multe motive.
Un magazin care livrează în Brașov, Băicoi, Câmpina, Breaza, Comarnic, Sinaia, Bușteni, Azuga și Predeal are la vânzare piftii la 55 de lei/bucata.
La un restaurant din București, prețul pentru o tavă de piftie de 1,5 kilograme este de 107 lei. Prețul pentru acest preparat este determinat, în mare parte, de către gramaj. Astfel, tot la un restaurant din București, o tavă de un kilogram de pftie este 93 de lei.
Prețul mediu al piftiei în 2025, pe baza ofertelor analizate, este de aproximativ 85 de lei/bucata.

Costuri sarmale de Crăciun 2025
Sarmalele sunt vedetele mesei de Crăciun, acestea nelipsind de la cinele românilor. La un restaurant din București, prețul pentru sarmale diferă în funcție de numărul acestora. De exemplu, pentru 13 sarmale prețul este de 81,90 lei. Este vorba despre 3 porții de sarmale de porc care costă 27,3/porție.
Pentru 26 de sarmale, adică 6 porții, prețul total este de 147,90 de lei (24,7 lei/porție).
Sarmale de porc se găsesc și la hypermarket-urile din toată țara. De exemplu, Auchan comercializează 1,2 kilograme de sarmale de porc la 79,99 lei.
La un alt restaurant, prețul pentru 20 de sarmale este de 86,50 lei, iar cel pentru 40 de sarmale este 164,50 lei.
Astfel, în 2025, prețul mediu al unui ”set” de sarmale este de aproximativ 112 lei/
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





