Consumul scade, iar băncile resimt efectele. Directorul General al Băncii Transilvania avertizează că taxa bancară dublată poate bloca creditarea

Consumul scade, iar băncile resimt efectele. Directorul General al Băncii Transilvania avertizează că taxa bancară dublată poate bloca creditarea

SURSA FOTO: Dreamstime - Economie

Publicat de Leonard Bădilă la 3 noiembrie 2025, 18:20

Directorul General al Băncii Transilvania, Omer Tetik, a atras atenția asupra efectelor pe care măsurile de reducere a deficitului bugetar le au asupra economiei, arătând că acestea au condus la o scădere vizibilă a consumului și la diminuarea cererii de creditare.

În cadrul evenimentului Profit Financial Forum, Ediția a VIII-a, Omer Tetik a subliniat că, deși economia trece printr-o perioadă mai slabă, acest lucru nu se reflectă în creșterea creditelor neperformante, datorită experienței acumulate de bănci în crizele precedente.

Vânzările cu amănuntul au înregistrat o scădere de 3,5%

Conform datelor recente, vânzările cu amănuntul au înregistrat o scădere de 3,5% în termeni anuali în luna august și de 4% față de iulie, primele luni după majorarea cotelor TVA și a accizelor. Anul trecut, în aceeași perioadă, vânzările creșteau în ritm de două cifre. Totodată, Produsul Intern Brut a avut o dinamică modestă, de doar 0,3% la jumătatea anului.

Tetik a explicat că aceste evoluții negative nu afectează doar anumite sectoare economice, ci au un impact generalizat asupra economiei, deși momentan efectele sunt mai degrabă indirecte. Scăderea consumului este pusă atât pe seama modificărilor fiscale, care au redus veniturile disponibile, cât și pe teama și prudența populației în contextul economic actual.

„Dar deocamdată nu vedem un impact direct, mai mult efectul secundar. Consumul este în scădere, probabil că o parte din oamenii care fie din cauza schimbări fiscale au mai puţin bani sau sunt nişte schimbări în contractele lor, pe de altă parte alţii sunt mai îngrijoraţi sau preocupaţi, iau măsuri, aşa că consumul este în scădere faţă de anii trecuţi”, a spus Omer Tetik.

În ceea ce privește creditarea, directorul BT a arătat că cererea s-a concentrat pe anumite domenii

În ceea ce privește creditarea, directorul Băncii Transilvania a arătat că cererea s-a concentrat în special în domenii precum agricultura, energia și infrastructura, sectoare considerate esențiale pentru economie. Chiar și așa, dinamica anuală a creditării a încetinit semnificativ, coborând la 7,5% în septembrie, față de peste 9% în vară. În condițiile unei inflații de aproape 10%, creditarea s-a redus cu aproximativ 2% în termeni reali.

„În zona de creştere a creditelor performante nu vedeam acum impact. Cred că mare parte dintre noi, nu doar băncile, am învăţat lecţiile din 2007, 2008, 2009. Aşa că, momentan, impactul principal este la scăderea consumului, dar în perioada imediat următoare ar trebui să fie şi adaptare. Sigur, vin şi Black Friday şi Crăciunul”, a explicat directorul Băncii Transilvania.

Omer Tetik a menționat că lansarea noilor garanții de stat prin Banca de Investiții și Dezvoltare, anunțată de Ministerul Finanțelor, reprezintă o măsură așteptată de mediul bancar. El a subliniat importanța programelor guvernamentale de tip IMM Invest, care stimulează creditarea companiilor și oferă încredere întreprinderilor să-și planifice investițiile, chiar și atunci când nu se califică direct pentru finanțare prin aceste scheme.

„Cererea de creditare există, nu este foarte mare, dar mai mult în zona de sectoare cheie, de la agricultura, energie, infrastructură. Şi asta va aduce un impact pozitiv, sperăm, şi în alte segmente economiei”, a mai spus Tetik.

Banca Transilvania
SURSA FOTO: Facebook, Banca Transilvania

În ceea ce privește taxa pe activele financiare introdusă de Guvern, Tetik a insistat că aceasta trebuie să fie o măsură temporară

În ceea ce privește taxa pe activele financiare introdusă de Guvern, Tetik a insistat că aceasta trebuie să fie o măsură temporară, avertizând că, pe termen mediu și lung, poate afecta creditarea. Taxa a fost recent dublată, de la 2% la 4% din veniturile bancare brute, ca parte a pachetului fiscal destinat creșterii veniturilor bugetare. La jumătatea anului, grupul Banca Transilvania plătise deja 166 de milioane de lei pentru această taxă, iar pentru întreg anul 2025 impactul estimat depășește 400 de milioane de lei.

„Aşteptam cu mare interes programe guvernamentale, pentru că absenţa unor programe gen IMM Invest s-a simţit. Adică aceste programe, chiar dacă nu toate IMM-urile au beneficiat, totuşi încurajează, fac planuri, chiar dacă nu se încadrează în program, după aceea încearcă să implementeze planurile cu surse proprii sau cu finanţarea bancară. Adică aduce această încredere, cum a menţionat şi domnul ministru, în economie de bază”, a subliniat Tetik.

Pentru anul viitor, Tetik estimează că suma totală plătită ar putea depăși 650 de milioane de lei, ceea ce ar echivala cu aproape o dublare a impozitului pe profit al băncii. El a subliniat că băncile trebuie să rămână profitabile și bine capitalizate pentru a putea susține economia și investițiile. În opinia sa, o taxă permanentă de acest tip ar deveni o povară semnificativă, care ar descuraja creditarea și investițiile în sectorul bancar.

„Şi anul viitor, încă nu am stabilit bugetul, dar estimam să fie peste 650 milioane de lei. Asta înseamnă aproape dublare impozitului pe profit. Aşa că sperăm, folosind şi ocazia că domnul ministru este acolo, că această măsură este temporară, pentru că băncile trebuie să fie profitabile. Nu ne este ruşine că suntem eficienţi şi profitabili. Pentru economie în creştere avem nevoie de bănci bine capitalizate, profitabile şi investitori care sunt încurajaţi să investească în bănci. Atunci, impactul, încercam să absorbim pentru un an, doi, dar pe termen mediu şi lung este o povară importantă care periclitează creditarea”, a explicat directorul Băncii Transilvania.

În ciuda acestor presiuni, Tetik a remarcat o îmbunătățire a contextului financiar față de începutul verii

În ciuda acestor presiuni, Omer Tetik a remarcat o îmbunătățire a contextului financiar față de începutul verii, odată cu confirmarea ratingului suveran al României de către agențiile internaționale. În acest context, Banca Transilvania are în vedere o posibilă ieșire pe piețele internaționale până la finalul anului, cu o primă emisiune de obligațiuni din cadrul programului de 2 miliarde de euro.

„Este şi un program necesar pentru diversificare bazei de capital, să putem să dăm şi randamente bune şi dividende către acţionarii noştri şi plus să aducem capital şi bani în ţară”, conchis Tetik.

Acest program reprezintă o extindere a celui anterior, de 1,5 miliarde de euro, adoptat în 2023, și are rolul de a diversifica sursele de capital, de a oferi randamente atractive acționarilor și de a aduce fonduri suplimentare în țară.

Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 1,97 miliarde de lei în primele șase luni ale anului, față de 2,14 miliarde de lei în aceeași perioadă din anul precedent. În ciuda scăderii ușoare a profitului și a provocărilor macroeconomice, banca își menține stabilitatea financiară, pregătindu-se să susțină economia într-o perioadă caracterizată de presiuni fiscale, scădere a consumului și încetinire a creditării.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.