Consiliul Concurenței vrea legi noi pentru taxi, Uber și Bolt. Ce schimbări pot transforma transportul urban

Consiliul Concurenței solicită actualizarea și armonizarea reglementărilor pentru serviciile de taxi și cele de transport alternativ, precum Uber și Bolt, astfel încât să fie asigurate condiții echitabile de concurență și să răspundă nevoilor reale ale pieței și consumatorilor.

Studiu oficial și concluzii

Recomandările vin în urma finalizării unui studiu amplu privind modul de funcționare al pieței serviciilor de taxi și al celei de transport alternativ, derulat la nivel național. Instituția consideră că legislația actuală este depășită și nu mai reflectă dinamica economică și tehnologică, impunând schimbări semnificative.

„Uniformizarea, pe cât posibil, a cadrului legal, astfel încât atât transportatorii în regim de taxi, cât și operatorii de transport alternativ să își desfășoare activitatea pe piață în condiții cât mai puțin restrictive, va conduce atât la reducerea costurilor nejustificate, cât și la avantaje pentru consumatori, care vor avea, astfel, la dispoziție mai multe opțiuni pentru a se deplasa”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Măsuri recomandate pentru serviciile de taxi

Consiliul propune eliminarea unor bariere majore, considerate artificiale sau depășite, printre care:

  • Eliminarea limitării numărului maxim de autorizații taxi: „Restricționează concurența și limitează accesul noilor operatori pe piață, afectând în final și consumatorul.”
  • Eliminarea tarifelor maximale: „În prezent, nu sunt identificate elemente obiective care să justifice menținerea tarifelor maximale, așa cum au fost acestea reglementate în urmă cu peste 20 de ani.”
  • Eliminarea limitării geografice a activității: Actuala regulă potrivit căreia taxiurile pot opera doar în localitatea de autorizare este considerată neadaptată la realitățile urbane actuale.
  • Eliminarea obligativității afilierii la dispecerat și dotării cu stații de emisie-recepție: „Majoritatea comenzilor sunt preluate astăzi prin aplicații mobile, iar obligația de a plăti un serviciu neutilizat (dispeceratul) reprezintă un cost nejustificat și o barieră concurențială.”
  • Stimularea tranziției către vehicule nepoluante: Consiliul propune reducerea sau eliminarea taxelor de autorizare pentru vehicule electrice și hibride, precum și acordarea de scutiri fiscale temporare pentru mașinile electrice.
  • Implementarea unui sistem informatic național pentru serviciile de taxi: Acesta ar permite monitorizarea activității șoferilor și a curselor, sporind transparența și siguranța pasagerilor.

Ajustări propuse pentru transportul alternativ

Deși reglementările privind transportul alternativ sunt mai noi, și acestea necesită optimizare. Consiliul recomandă:

  • Eliminarea limitării geografice: Similar cu serviciile de taxi, „prestarea serviciilor doar în localitatea unde își are sediul sau domiciliul transportatorul limitează flexibilitatea operațională și accesul consumatorilor.”
  • Armonizarea criteriilor tehnice: Vechimea maximă a vehiculelor folosite ar trebui să fie aceeași ca în cazul taxiurilor.
  • Îmbunătățirea sistemelor informatice: Aplicațiile trebuie să permită identificarea și sancționarea eficientă a șoferilor care încalcă regulile.

Reguli pentru platformele digitale

Pe segmentul platformelor digitale, Consiliul Concurenței propune măsuri ferme:

  • Interzicerea modificării tarifelor în timpul cursei fără acordul clientului: „Modificarea unilaterală a prețului după începerea cursei și debitarea automată a contului clientului fără consimțământul acestuia poate reprezenta o încălcare a normelor de țin de protecția consumatorilor, sau chiar, în anumite condiții, a Legii concurenței.”
  • Modificarea politicii de anulare a curselor: Să existe „condiții echivalente pentru șoferi și clienți.”
  • Renunțarea la tarifele standard diferențiate pe zile/ore: Consiliul atrage atenția asupra riscului de „dublă aplicare a acelorași indicatori/factori asupra prețului”, în contextul existenței deja a tarifului dinamic.

Autoritatea de concurență subliniază nevoia de modernizare și flexibilizare a legislației, în beneficiul consumatorilor și al mediului de afaceri. Modificările propuse ar putea conduce la un mediu competitiv real, la prețuri mai corecte și la servicii de transport adaptate secolului XXI.