Cod Galben de inundații, valabil până joi, 18 iunie. Ce zone vor fi afectate de vremea rea
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - inundație
Institutul Național de Hidrologie si Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare de tip Cod Galben, valabilă între 17 iunie (14:00) – 18 iunie (09:00). Iată ce zone vor fi afectate:
Cod Galben de inundații, valabil până joi, 18 iunie. Ce zone vor fi afectate?
Institutul Național de Hidrologie si Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare de tip Cod Galben, valabilă între 17 iunie (14:00) – 18 iunie (09:00), pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureș), Tur – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad).
Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş, Cluj şi Bihor.
Fenomenele hidrologice potențial periculoase prognozate se pot produce și pe afluenți de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă, precum și pe cursurile de apă necadastrate, în bazinele hidrografice vizate, conform textului mesajului. În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, INHGA va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabil până joi, 18 iunie. Ce zone vor fi afectate de vremea rea?
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo de tip Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă între 17 iunie (12:00) – 18 iunie (02:00). Zonele afectate vor fi: Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Crișanei și al Moldovei.
În Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nordul Crișanei și al Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h), izolat vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Prognoza meteo ANM pentru întreaga săptămână
Potrivit ANM, între 15 iunie – 21 iunie, în țară, valorile termice se vor situa ușor sub cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





