CNAS răspunde după acțiunea Comisiei Europene. Instituția spune că este la zi cu plata medicamentelor și explică întârzierile din trecut
SURSA FOTO: Dreamstime -medicamente
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis miercuri o serie de clarificări după informațiile apărute în spațiul public privind acțiunea inițiată de Comisia Europeană împotriva României în legătură cu întârzierile la plata medicamentelor. Instituția susține că situația care a stat la baza procedurii europene este una din trecut și că, în prezent, plățile către farmacii sunt efectuate în termenele prevăzute de lege.
Potrivit CNAS, la data de 8 iulie 2026 instituția este la zi cu decontările aferente medicamentelor, iar întârzierile reclamate la nivel european au fost eliminate în ultimele luni.
CNAS: Toate medicamentele aferente lunii martie au fost plătite
Casa Națională de Asigurări de Sănătate precizează că au fost achitate integral medicamentele aferente consumului din luna martie, iar următoarea scadență este reprezentată de plata consumului din luna aprilie.
„La data de 8 iulie 2026, CNAS se află la zi cu plățile pentru medicamente. Astfel, sunt achitate integral medicamentele aferente consumului lunii martie, iar până la sfârșitul lunii iulie trebuie achitat consumul lunii aprilie.”
Instituția arată că dispune deja de fondurile necesare pentru acoperirea unei părți importante din această obligație.
„În prezent, CNAS dispune de fondurile necesare pentru plata a aproximativ 63% din consumul lunii aprilie. Pentru diferența de aproximativ 827 milioane lei, instituția a întreprins toate demersurile necesare pe lângă Ministerul Finanțelor, astfel încât această sumă să fie pusă la dispoziție până la sfârșitul lunii, permițând achitarea integrală și în termen a obligațiilor către farmacii.”
Consumul de medicamente depășește 2,4 miliarde de lei pe lună
CNAS precizează că valoarea medicamentelor decontate lunar în România se ridică la aproximativ 2,4 miliarde de lei.
„Consumul mediu lunar de medicamente în România este de aproximativ 2,4 miliarde lei, reprezentând aproape 40% din totalul cheltuielilor lunare ale Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pentru servicii medicale și medicamente, fără a include concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.”
Procedura Comisiei Europene vizează întârzieri din 2024
Instituția explică faptul că procedura inițiată de Comisia Europeană are la bază o sesizare depusă în urmă cu peste doi ani de un grup de farmacii.
„În ceea ce privește procedura declanșată la nivel european, aceasta își are originea într-o sesizare formulată în luna aprilie 2024 de un grup de farmacii, care au reclamat întârzierile înregistrate de România în perioada anterioară la plata medicamentelor. Procedura vizează o situație istorică și nu reflectă situația actuală a plăților.”
Potrivit CNAS, în perioada octombrie 2025 – aprilie 2026 întârzierile istorice au fost eliminate.
„Dimpotrivă, în perioada octombrie 2025 – aprilie 2026, România, prin CNAS, a reușit să elimine întârzierile istorice și să efectueze plățile în termenul legal. Mai mult, în luna decembrie 2025, CNAS a reușit să achite inclusiv aproximativ 16% din sumele care trebuiau plătite în luna ianuarie 2026, reducând și mai mult timpul efectiv de decontare către farmacii. Acest lucru demonstrează angajamentul instituției pentru respectarea obligațiilor contractuale și pentru asigurarea predictibilității financiare a sistemului farmaceutic.”
CNAS: Problema actuală este una administrativă, nu lipsa banilor
Instituția susține că dificultățile actuale nu sunt generate de lipsa fondurilor din sistem, ci de limitările privind efectuarea plăților impuse prin Legea bugetului de stat.
„Totodată, este important de precizat că situația actuală nu este determinată de lipsa fondurilor sau de insuficiența prevederilor bugetare, ci de constrângerile administrative generate de aplicarea Legii bugetului de stat. În prezent, ordonatorii principali de credite pot efectua plăți numai în limita creditelor bugetare lunare aprobate de Ministerul Finanțelor.”
Din acest motiv, CNAS afirmă că a solicitat Ministerului Finanțelor exceptarea bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate de la acest mecanism.
„Din acest motiv, CNAS a solicitat Ministerului Finanțelor exceptarea bugetului FNUASS de la acest mecanism, având în vedere că serviciile medicale și medicamentele sunt deja furnizate pacienților și au termene legale clare de plată.”
Consumul de medicamente a crescut cu aproximativ 5 miliarde de lei pe an
Casa Națională de Asigurări de Sănătate atrage atenția că sistemul sanitar se confruntă cu o provocare majoră generată de creșterea accelerată a consumului de medicamente.
„În ultimii trei ani, consumul de medicamente a crescut într-un ritm fără precedent, cu aproximativ 5 miliarde lei anual. Această evoluție este determinată în principal de accesul tot mai larg la terapii inovatoare, care oferă șanse reale de supraviețuire și o calitate mai bună a vieții pacienților, dar care presupun și costuri semnificativ mai ridicate.”
În același timp, instituția arată că principala sursă de finanțare a sistemului, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), a rămas la nivelul de 10%, în timp ce ritmul de creștere al cheltuielilor este mult mai ridicat.
CNAS cere o reformă a legislației privind prețurile și rambursarea medicamentelor
Potrivit instituției, România are nevoie de modificarea legislației privind stabilirea prețurilor și rambursarea medicamentelor, astfel încât pacienții să poată avea acces mai rapid la tratamente inovatoare.
„România are nevoie de o legislație modernă, armonizată cu modelele europene, care să permită un proces transparent și eficient de stabilire a prețurilor, evaluare și includere a medicamentelor pe lista celor compensate și rambursate, precum și negocieri reale și flexibile, astfel încât pacienții români să beneficieze de terapiile inovatoare în același timp cu pacienții din state precum Germania, Franța, Israel sau alte țări care au dezvoltat mecanisme performante de pricing și rambursare.”
CNAS mai anunță că, în ultimele luni, a început un dialog instituțional cu producătorii de medicamente și beneficiază de sprijinul Băncii Mondiale pentru dezvoltarea unor noi mecanisme de finanțare și pentru implementarea unor modele de achiziții centralizate.
Instituția își reafirmă angajamentul de a utiliza responsabil resursele Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și de a asigura accesul continuu al pacienților la tratamentele de care au nevoie.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.