CNAM Rep. Moldova confirmă un atac cibernetic și o posibilă exfiltrare de date. Baza de date nu ar fi fost compromisă
SURSA FOTO: Dreamstime - Atac cibernetic
Compania Națională de Asigurări în Medicină din Republica Moldova a confirmat că a gestionat recent un incident de securitate cibernetică, în urma căruia a fost identificată o posibilă exfiltrare de date. Instituția susține însă că baza de date nu a fost compromisă și că serviciile medicale nu au fost afectate.
CNAM spune că sistemul a fost securizat și nu există indicii privind compromiterea bazei de date
Reacția CNAM vine după ce reprezentanți ai Agenției pentru Securitate Cibernetică au vorbit despre un atac de amploare, care ar fi vizat aproximativ 30% dintr-o bază de date ce conținea informații personale și financiare din sistemul medical.
Într-un comunicat transmis ca răspuns la solicitarea TVR Moldova, Compania Națională de Asigurări în Medicină a precizat că incidentul a avut loc în urmă cu câteva săptămâni.
Instituția a explicat că evaluările tehnice au indicat o posibilă exfiltrare a unor date, însă, împreună cu instituțiile responsabile, au fost luate imediat măsuri pentru securizarea sistemului vizat.
Potrivit CNAM, integritatea datelor a fost menținută și nu există indicii care să arate că baza de date ar fi fost compromisă.
Reprezentanții instituției au subliniat și faptul că activitatea unităților medicale nu a fost afectată de acest incident, iar funcționarea sistemului de asigurări medicale a continuat normal.
Agenția pentru Securitate Cibernetică vorbește despre un atac de amploare și posibile conexiuni rusești
Pe 27 aprilie, directorul adjunct al Agenția pentru Securitate Cibernetică, Ion Vintilă, a declarat pentru TVR că atacul cibernetic ar fi afectat aproximativ o treime dintr-o bază de date din Republica Moldova.
Potrivit acestuia, sistemul vizat conținea informații cu caracter personal, dar și date privind plățile din sistemul medical.
Oficialii Agenției pentru Securitate Cibernetică analizează și ipoteza unei operațiuni coordonate, iar una dintre variantele luate în calcul este existența unor conexiuni rusești în spatele atacului.
Până în acest moment, autoritățile nu au prezentat concluzii finale privind originea incidentului sau amploarea exactă a datelor care ar fi putut fi extrase.
Diferența dintre declarațiile CNAM și cele ale Agenției pentru Securitate Cibernetică ține în principal de evaluarea impactului asupra bazei de date și a volumului de informații posibil afectate.

Guvernul Republicii Moldova a aprobat și numirea unui nou director general adjunct la CNAM
În paralel Guvernul din Republica Moldova a aprobat, în ședința din 29 aprilie, numirea Lilianei Gherman în funcția de director general adjunct al CNAM. Aceasta își începe oficial mandatul începând cu data de 30 aprilie.
CNAM este instituția publică responsabilă de administrarea sistemului de asigurări obligatorii de asistență medicală din Republica Moldova.
Creată în anul 2001, instituția gestionează fondurile colectate din primele de asigurare medicală și finanțează serviciile medicale oferite populației prin unitățile contractate de stat.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





