CNAIR anunță 13 oferte pentru Studiul de Fezabilitate al lărgirii Autostrăzii București–Pitești la trei benzi pe sens

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat pe Facebook că există un interes major pentru proiectul de extindere la trei benzi pe sens a Autostrăzii București–Pitești (A1), în contextul în care 13 oferte au fost depuse pentru contractul privind elaborarea Studiului de Fezabilitate.

Potrivit acestuia, la procedură participă proiectanți din România, Franța, Italia, Spania, Japonia și Turcia, reuniți în asocieri sau individual, ceea ce reflectă interesul internațional pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România.

Contractul, estimat la 25,5 milioane de lei fără TVA și finanțat din fonduri europene nerambursabile, prevede realizarea unei expertize tehnice pentru sectorul de autostradă dintre București și Pitești, precum și elaborarea Studiului de Fezabilitate. Durata totală a contractului este de 15 luni, dintre care 14 luni sunt alocate elaborării studiului.

Reprezentantul CNAIR a subliniat că proiectul are ca obiective creșterea capacității de transport pe acest tronson de autostradă, reducerea timpilor de deplasare, îmbunătățirea siguranței rutiere și a confortului participanților la trafic, precum și diminuarea emisiilor poluante și a impactului negativ asupra mediului.

„Interes major pentru proiectul lărgirii la 3 benzi pe sens a Autostrăzii București – Pitești (#A1)!

Pentru contractul necesar elaborării Studiului de Fezabilitate, proiectanți din România, Franța, Italia, Spania, Japonia și Turcia, au depus 13 oferte:
– Asocierea 3TI PROGETTI ITALIA – INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A. (lider) – WAY RESEARCH SRL (Italia – România)
– Asocierea ACTIV PROIECTARE INFRASTRUCTURĂ S.R.L. (lider) – EMAY ULUSLARARASI MÜHENDISLIK VE MÜŞAVIRLIK A.Ş. (România – Turcia)
– Asocierea INCONS SRL (lider) – NET ENGINEERING S.R.L. – RPA S.R.L. (România)
– Asocierea INFRANOVA SOLUTII TEHNICE IN CONSTRUCTII SRL (lider) – CONFERIC SRL (România)
– Asocierea NV CONSTRUCT S.R.L. (lider) – EXPLAN S.R.L. (România)
– Asocierea PADECO COMPANY LIMITED (lider) – SMART INFRASTRUCTURE SOLUTIONS S.R.L. (Japonia – România)
– Asocierea QUADRANTE PROIECTARE SI CONSULTANTA SRL (lider) – SEARCH CORPORATION SRL (România)
– Asocierea SAS INGEROP CONSEIL ET INGENIERIE ICI (lider) – ECO GEODRUM SRL (Franța – România)
– PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL (România)
– Asocierea SPECIALIST CONSULTING SRL (lider) – SPECIALIST SMART GROUP SRL – PERFECT CONSULT EUROPE SRL (România)
– Asocierea TEHNO CONSULTING SOLUTION S.R.L. (lider) – URBAN SCOPE S.R.L – ERRE.VI.A. RICERCA VIABILITA’ AMBIENTE S.R.L. (România – Italia)
– TPF INGINERIE SRL (România)
– Asocierea VENTOR GRUP CONSULTING SRL (lider) – INTECSA ENGINEERING GROUP SAU (România – Spania)

Contractul, cu o valoare estimată de 25,5 milioane lei (fără TVA), finanțat prin Fonduri Europene Nerambursabile prevede:
– realizarea unei Expertize Tehnice pentru sectorul de autostradă cuprins între București și Pitești (A1),
– elaborarea Studiului de Fezabilitate (#SF).

Durata contractului este de 15 luni, din care 14 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.

Prin acest proiect urmărim:
– creșterea etapizată a capacității de transport a A1 între București și Pitești,
– reducerea timpului de călătorie,
– îmbunătățirea condițiilor de siguranță a traficului rutier, reducerea numărului de accidente și creșterea confortului în timpul călătoriei,
– reducerea emisiilor poluante și a impactului negativ asupra mediului”, a precizat Pistol.

Lucrările pe Autostrada Transilvania dintre Nădășelu și Zimbor ating 94% stadiu fizic, iar Nodul Rutier Românași ajunge la 45%

Pistol a informat, săptămâna trecută, că lucrările pe secțiunile Autostrăzii Transilvania (#A3) dintre Nădășelu și Zimbor, lungi de 30,6 km, au atins un stadiu fizic de 94%. Constructorul român Spedition UMB mobilizează pe șantier 500 de muncitori și 131 de utilaje pentru a executa stratul de uzură pe calea 1, montarea parapetului median, consolidări, separator hidrocarburi și instalații electrice de iluminat.

În paralel, lucrările la Nodul Rutier Românași, care va asigura descărcarea pe DN1F și DJ108A pentru tronsonul Târgu Mureș – Poarta Sălajului, implică 64 de muncitori și 38 de utilaje. Aici se execută umpluturi pe drumuri de legătură și bretele, strat inferior de fundație, montarea lișelor parapetelor pe poduri, armare placă de racordare și cablaje pentru iluminat, stadiul fizic fiind de 45%.

Toate aceste șantiere, la care se adaugă secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km), unde progresul a depășit 98%, urmează să fie finalizate anul acesta. Valoarea cumulată a celor trei contracte, finanțate prin Programul Transport 2021-2027, este de aproximativ 2,53 miliarde lei fără TVA.

Reprezentantul CNAIR a subliniat că Autostrada Transilvania are un rol esențial atât în dezvoltarea economică a României, cât și în optimizarea rutelor europene de transport în contextul geopolitic actual.

„Vești bune de pe Autostrada Transilvania (#A3)!

Pe secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor (30,6 km), stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 94%!

Constructorul român Spedition UMB este mobilizat în șantier cu 500 de muncitori și 131 de utilaje și execută acum:
• așternere strat uzură pe calea 1 (între km 19+100 și km 20+500)
• montare parapet median
• consolidări
• execuție separator hidrocarburi
• montare instalații electrice pentru iluminat

În paralel, UMB lucrează intens la Nodul Rutier Românași, care va asigura descărcarea în DN1F și DJ108A pentru întreg tronsonul Târgu

Mureș – Poarta Sălajului (155 km), până la finalizarea secțiunii Poarta Sălajului – Zalău (inclusiv Tunelul Meseș).

La acest șantier sunt mobilizați 64 de muncitori și 38 de utilaje, care execută:
• umpluturi pe drumuri de legătură și bretele
• execuție strat inferior de fundație cu balast
• montare lișă parapete pe poduri
• armare placă de racordare
• montare cabluri la instalațiile de iluminat

Stadiul fizic la Nodul Rutier Românași a ajuns la 45%.

Toate aceste șantiere vor fi finalizate anul acesta, la fel ca și secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km), unde tot Spedition UMB a depășit deja 98% progres!

Valoarea însumată a celor 3 contracte (finanțate prin Programul Transport 2021-2027) este de aproximativ 2,53 miliarde lei (fără TVA).

Construcția Autostrăzii Transilvania este esențială atât pentru dezvoltarea economiei românești, cât și pentru optimizarea rutelor europene de transport în actualul context geo-politic”, a anunțat Pistol.