Edupedu.ro semnalează neclarități în CV-ul lui Ciprian Ciucu

Publicația Edupedu.ro a relatat că noul primar general al Municipiului București, Ciprian Ciucu, a menționat în prezentarea publică de pe site-ul instituției, după preluarea mandatului, faptul că în perioada 2007–2013 a fost lector al Universității din București.

Aceeași titulatură apărea și în CV-ul său anterior, publicat în perioada în care era primar al Sectorului 6. Ulterior, prezentarea de pe site-ul Primăriei Municipiului București a fost modificată.

Potrivit sursei citate anterior, Ciprian Ciucu nu ar fi îndeplinit, la acel moment, condițiile legale pentru a ocupa funcția academică de lector. Contactată de publicație, Universitatea din București a precizat că acesta a avut statut de colaborator extern, activând ca cadru didactic asociat, remunerat cu plata cu ora, pe perioadă determinată, pentru o fracțiune dintr-un post vacant de lector.

Publicația mai arată că a încercat să obțină un punct de vedere din partea primarului general, atât direct, cât și prin intermediul Biroului de presă al Primăriei Capitalei, în zilele de 22 și 23 decembrie, însă nu a primit niciun răspuns. După transmiterea solicitării, informația de pe site-ul PMB a fost modificată, iar în profilul primarului titulatura de „lector” a fost înlocuită cu cea de „cadru didactic asociat”.

Ciucu spune că a folosit titulatura de „lector” fără intenție de inducere în eroare și anunță corectarea CV-ului

Ulterior apariției articolului, Ciprian Ciucu a reacționat printr-o postare pe Facebook, în care a afirmat că detestă impostura și că situația prezentată l-a făcut să se considere, retrospectiv, un impostor fără să își fi dat seama. El a explicat că a trecut în CV titulatura de „lector” deoarece a predat timp de șase ani la Universitatea din București, deși, în realitate, a fost profesor invitat pe o fracțiune dintr-un post vacant de lector.

Primarul general a susținut că, la momentul respectiv, ar fi întrebat conducerea universității ce titulatură ar trebui să menționeze în CV, considerând că denumirea de „profesor asociat” i se părea prea pompoasă.

Potrivit acestuia, i s-ar fi spus că este încadrat pe postul de lector și că poate folosi această titulatură. El a mai arătat că a ținut un curs conceput de el, a elaborat teme pentru studenți și a realizat evaluări în cadrul examenelor, motiv pentru care a considerat corectă mențiunea din CV.

Ciprian Ciucu a precizat că nu știa, la acel moment, că nu ar fi avut dreptul să folosească titulatura de „lector” și că a aflat acest lucru abia din interpretarea jurnalistică a situației, motiv pentru care a decis să corecteze informația. De asemenea, el a explicat că a fost invitat să predea cursul respectiv pe baza experienței acumulate în proiecte de reformă a administrației pentru instituții guvernamentale, experiență pe care o consideră superioară, din punctul de vedere al complexității metodologice și științifice, celei necesare pentru predarea unui curs universitar de licență.

Primarul general a mai menționat că, anterior, susținuse cursuri mai complexe pentru funcționari publici de conducere din România și Republica Moldova, în cadrul unor proiecte de reformă administrativă, și a indicat că articolul, CV-ul și o fotografie din perioada respectivă sunt disponibile la comentariile postării sale.

„Unul dintre lucrurile pe care le detest este impostura.

Se pare că am fost impostor fără să-mi dau seama, și cel puțin un ziarist crede acest lucru. Oi fi fost…

Asta pentru că am trecut în CV poziția de „lector” pentru faptul că am predat 6 ani la Universitatea din București, fiind de fapt pe o poziție de profesor invitat, „pe o fracție dintr-un post vacant de lector”.

Îmi aduc aminte ca am întrebat conducerea universității, „dar eu ce pun în CV, pentru că profesor asociat suna prea pompos?”.

O astfel de denumire era în mintea mea o titulatură rezervată somităților. Mi-au raspuns ca sunt „încadrat” pe postul de lector și să trec lector.

Țineam un curs scris de mine, le dădeam studenților teme gândite de mine, realizam evaluări – în cadrul examenelor – gândite de mine.

În mintea mea chiar era corect ce am pus în CV. Nu aveam habar, de fapt, acum aflu, din interpretarea ziaristului, că nu aș fi avut dreptul să folosesc titulatura de „lector”.

Așa o fi! Corectez.

Am fost invitat să susțin acel curs în baza experienței mele acumulate in cadrul mai multor proiecte de reformă a administrației, pentru instituții guvernamentale. Experienta mea anterioara era net superioară din punctul de vedere al complexitătii metodologice și științifice aceleia de a preda un curs în ciclul universitar de 3 ani.

Ținusem cursuri mult mai complexe multor funcționari publici de conducere din guvernele României și Republicii Moldova, în cadul unor proiecte de reforma administrației. În fine…

Articolul cu pricina e la comentarii. Cv-ul meu, tot acolo.

Poza e din acea perioadă…” este mesajul lui Ciucu.