Ciolacu, despre programul de guvernare al viitorului premier: Sărăcie, Frig şi Foame
Sursă: INQUAM Photos, Ilona Andrei
Marcel Ciolacu vine cu precizări de ultimă oră. Liderul PSD critică aspru orice numire făcută de șeful statului. Mai exact, acesta consideră că orice premier va desemna Klaus Iohannis, programul de guvernare va fi același: sărăcie, frig și foame.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că adevăratul program al oricărui premier pus de preşedintele Klaus Iohannis înseamnă „sărăcie, frig şi foame”.
Totodată, Ciolacu susține că acest lucru este valabil atât în cazul lui Dacian Cioloș, cât și în cazul lui Florin Cîțu. Liderul PSD a mai adăugat că după doi ani, dreapta a reușit să epuizeze orice fel de resursă de credibilitate și de competență.
„Sărăcie, Frig şi Foame – acesta este adevăratul program de guvernare al oricărui premier pus de Iohannis, indiferent că-l cheamă Cioloş sau Cîţu! După doi ani de administrat ţara, Dreapta şi-a epuizat orice resursă de credibilitate şi competenţă”, scrie Ciolacu.
În același timp, el a mai adăugat că România a ajuns să aibă cele mai mari prețuri din Europa la energie, iar gazul s-a scumpit de cinci ori. De cealaltă parte, inflația țării a explodat, iar prețul alimentelor a remarcat o creștere de 40% în anumite cazuri, o lovitură fără precedent în special pentru antreprenori.
Ciolacu a vorbit și despre situația românilor, care pe lângă pandemia de coronavirus ajungă să ”tremure de frig în case”.
Ce mișcare pregătește PSD-ul
România are azi cea mai scumpă piaţă spot a energiei din Europa, iar gazul pentru iarnă este de 5 ori mai scump. Inflaţia a explodat, preţul alimentelor a crescut în multe cazuri şi cu 40%, iar antreprenorii primesc zilnic şocuri legate de viitor. Românii tremură de frig în case, bolnavii tremură de spaimă în spitale, copiii trec săptămânal cu sutele de mii către o şcoală online formală şi fără resurse reale de funcţionare”, afirmă Ciolacu, marţi, într-o postare pe Facebook.
În acest context, Marcel Ciolacu a anunțat că în cursul săptămânii viitoare, PSD va construi „o majoritate concretă” în Parlament. El a subliniat faptul că restul politicienilor caută doar ”majorități iluzorii”, în timp ce PSD vrea ceva concret.
Ciolacu susține că prioritatea o reprezintă binele populației, iar ce se întâmplă acum este o totală iresponsabilitate.
„Iar în vreme ce ei caută majorităţi iluzorii de guvernare, PSD va construi săptămâna viitoare o majoritate concretă pentru a trece prin Parlament plafonarea preţurilor la energie şi gaze! Aceasta este adevărata prioritate pentru binele populaţiei! Este răspunsul nostru concret la iresponsabilitatea lor fără margini”, mai scrie Ciolacu.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





