Cinema sub Stele revine în Sectorul 6 cu 15 seri de proiecții gratuite în cinci parcuri
SURSA FOTO: Facebook, Primăria Sectorului 6 - Cinema sub Stele
Locuitorii Sectorului 6 sunt invitați să petreacă serile de vară la film, în aer liber. Primăria Sectorului 6 organizează o nouă ediție a evenimentului „Cinema sub Stele”, care va aduce 15 proiecții gratuite în cinci parcuri, pe parcursul a cinci weekenduri consecutive, în perioada 17 iulie – 16 august.
Cinema sub Stele revine în Sectorul 6 cu 15 seri de proiecții gratuite în cinci parcuri
Primăria Sectorului 6 a anunțat că organizează, în perioada 17 iulie – 16 august, o nouă ediție a evenimentului „Cinema sub Stele”, care va aduce 15 seri de proiecții gratuite în cinci parcuri din sector.
Potrivit administrației locale, timp de cinci weekenduri consecutive, parcurile vor fi transformate în cinematografe în aer liber, iar publicul va putea urmări filme dedicate tuturor categoriilor de vârstă, de la animații și aventuri pentru copii până la comedii, thrillere și producții pentru întreaga familie.
Reprezentanții Primăriei Sectorului 6 au subliniat că evenimentul își propune să ofere locuitorilor ocazia de a petrece timp împreună în comunitate și de a se bucura de seri relaxante de vară în aer liber.
Proiecțiile vor avea loc după următorul program: în Parcul ANL Constantin Brâncuși, în perioada 17–19 iulie, în Parcul Drumul Taberei, între 24 și 26 iulie, în Parcul Crângași, în intervalul 31 iulie – 2 august, în Parcul Liniei, între 7 și 9 august, iar în Parcul Marin Preda, în perioada 14–16 august.
Toate proiecțiile vor începe la ora 20:00, iar accesul publicului va fi gratuit.
Pe ecran vor rula, potrivit organizatorilor, unele dintre cele mai așteptate producții ale perioadei, printre care „Captain America: Curajoasa lume nouă”, „Cum să îți dresezi dragonul”, „Misiune: Imposibilă – Răfuială finală”, „Tron: Ares”, „Cei 4 Fantastici: Primii pași”, „Ștrumfii: Filmul”, „Bridget Jones: Topită după el”, alături de alte filme destinate întregii familii.
Concert cu trupa Magic Level și recitaluri susținute de tinere talente, în Piațeta Favorit
Primăria Sectorului 6 îi invită pe locuitori la o nouă seară de muzică live în Piațeta Favorit, organizată sâmbătă, 18 iulie.
Potrivit administrației locale, evenimentul va începe la ora 17:15 cu recitalurile a patru tinere artiste din Sectorul 6: Ilinca Truică (8 ani), Denisa-Maria Dragomir (15 ani), Ioana-Isabela Constantin (10 ani) și Ilinca-Teodora Bălăceanu (10 ani). De la ora 18:00, pe scenă va urca trupa Magic Level, care va susține un concert ce va include melodii românești cunoscute și hituri internaționale.
Reprezentanții Primăriei Sectorului 6 au transmis că seria concertelor organizate în fiecare sâmbătă în Piațeta Favorit își propune să ofere locuitorilor seri de vară petrecute aproape de casă, într-o atmosferă relaxată, alături de familie și prieteni.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.