Cine va fi șef în PNL? Dezvăluiri din interior. Ce se va întâmpla cu Florin Cîțu

Cine va fi șef în PNL? Dezvăluiri din interior. Ce se va întâmpla cu Florin Cîțu
Publicat de Valentina Drăgoi la 26 aprilie 2021, 09:03

Fostul lider al PNL, Alin Gorghiu vine cu noi precizări legate de conducerea partidului din care face parte. Mai exact, aceasta a evitat să spună dacă liberalii îl vor susține sau nu pe premierul Florin Cîțu la șefia partidului.

Alina Gorghiu susține că într-adevăr, Florin Cîțu este ”cea mai bună alegere” pentru funcția de premier al țări, mai ales în situația de față. Cu toate aceasta, fosta lideră de partid nu a vrut să vorbească despre modul în care liberalii ar urma să îl susțină pe acesta pentru funcția de șef de partid.

Totodată, Alina Gorghiu a mai subliniat faptul că, Florin Cîțu a fost ”cea mai bună alegere pe care România a făcut-o, coaliţia a făcut-o într-o perioadă în care România e foarte încercată”. În aelași timp, ea a mai subliniat faptul că premierul din partea PNL este un personal credibil în fața partenerilor europeni, atât cei financiari cât și economici.

„Florin Cîţu, ca premier al României, e un personaj foarte credibil pentru partenerii europeni, pentru partenerii financiari, pentru oamenii care se uită la dimensiunea asta economică, la cum evoluează economia României, deci e omul potrivit în această perioadă”, a afirmat Alina Gorghiu duminică, în emisiunea Insider Politic difuzată de Prima Tv.

Alina Gorghiu nu candidează la șefia PNL

Aceasta a mai vorbit și despre o eventuală candidatură a sa la șefia PNL. Mai exact, Alina Gorghiu susține că a fost odată în această situație, a văzut cum este și cât de dificil poate deveni și nu are de gând să revină din nou în această funcție.

„Am fost acolo, am făcut-o şi pe asta, nu mai doresc. A fost o perioadă foarte grea. Întotdeauna fiecare preşedinte îşi găseşte justificări în mandatul său şi pentru bune, şi pentru rele. Eu am avut un mandat împreună cu co-preşedintele Vasile Blaga care a presupus fuziunea celor două partide. Vă aduc aminte că era sânge pe pereţi, atunci, în interiorul partidului, fuziunea dintre două partide este o misiune cu costuri enorme, cu energii consumate şi am reuşit, după doi ani de zile am reuşit un partid care să uite de fostul PD, fostul PNL, deja suntem într-o logică a unui singur partid, de ceva vreme.

Nu, ca să vă răspund clar, să nu existe vreun coleg care să interpreteze vreo virgulă, nu voi candida la preşedinţia partidului. Ca fost preşedinte, sunt de drept membru în Biroul Politic Naţional şi ca atare…”, a adăugat Gorghiu.

În ceea ce privește candidatura lui Ludovic Orban, fostul președinte al PNL nu a precizat dacă îl va susține pe acesta sau daca liberalii vor merge înainte cu Florin Cîţu

„Vă asigur că, pentru mine, evaluarea sau principalul criteriu care va sta la baza susţinerii viitoarei echipe a PNL va fi proiectul PNL pentru 2024”, a adăugat ea.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.