Sondaj INSCOP: Ciprian Ciucu, favorit PNL pentru Primăria Capitalei

Potrivit unui sondaj INSCOP realizat în august, au fost analizate mai multe scenarii electorale pentru Primăria Capitalei. În trei dintre acestea, PNL a testat candidații Ciprian Ciucu, Sebastian Burduja și Stelian Bujduveanu, alături de Daniel Băluță (PSD) și Anca Alexandrescu (AUR). Alte două scenarii au inclus candidați comuni PNL-USR, Ciucu și Cătălin Drulă, cu aceiași contracandidați, iar un scenariu a presupus ca George Simion să candideze din partea AUR.

Rezultatele arată că Ciprian Ciucu se plasează constant pe locul al doilea în aproape toate variantele, după Daniel Băluță, cu excepția scenariului candidaturii comune PNL-USR, unde Ciucu și Drulă se află pe primul loc. Ceilalți liberali testați în sondaj, Burduja și Bujduveanu, se situează pe locurile 4 și 5 în intențiile de vot.

Conform aceluiași sondaj, Ciprian Ciucu ar obține 18,9% din voturi, în timp ce Daniel Băluță ar conduce cu 21%. Anca Alexandrescu are 16,9%, Cătălin Drulă 14,7%, iar Ana Ciceală (SENS) 6,8%, procente calculate la nivelul întregii populații. Clasamentul rămâne similar, cu ușoare creșteri ale procentelor, dacă se iau în calcul doar cei care declară că vor merge sigur la vot.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a precizat recent că propriul sondaj intern al PNL îl situează ca favorit pentru Primăria Capitalei, dar nu va anunța oficial candidatura până la finalizarea procedurilor interne din partid. Anca Alexandrescu a confirmat joi, după stabilirea datei oficiale a alegerilor pe 7 decembrie, că intenționează să candideze în proporție de 99%.

Sondaj INSCOP: Cum s-ar situa candidații PNL la Primăria Capitalei

Potrivit unui sondaj INSCOP, dacă Sebastian Burduja ar fi candidatul PNL pentru Primăria Generală, acesta s-ar clasa pe locul 4, cu 10,5% din intențiile de vot. Primul loc ar reveni lui Daniel Băluță (PSD) – 23,6%, urmat de Cătălin Drulă (USR) – 22,1% și Anca Alexandrescu (AUR) – 18,2%. Ulterior, Burduja a anunțat că nu va candida.

Într-un alt scenariu, dacă PNL l-ar propune pe actualul primar general interimar Stelian Bujduveanu, acesta ar ocupa locul 5, cu 6,3% din intențiile de vot. În aceeași variantă, Daniel Băluță ar conduce cu 25%, urmat de Cătălin Drulă – 23,8%, Anca Alexandrescu (AUR) – 18,8% și Ana Ciceală (SENS) – 6,9%.

Clasamentele se păstrează și atunci când rezultatele sunt raportate doar la cei care au declarat că vor merge sigur la vot, chiar dacă procentele cresc ușor.

”Nu voi candida. PNL are opţiuni foarte bune şi am încredere că putem să dăm un primar liberal pentru Bucureşti, după foarte mult timp”, a spus el în urmă cu câteva zile.

Sondaj INSCOP: Ciprian Ciucu pe locul doi în fața lui George Simion, dar favorit în cazul candidaturii PNL-USR

Un sondaj realizat de INSCOP Research la comanda PNL în perioada 8–12 august 2025 arată că, dacă Ciprian Ciucu ar fi candidatul PNL și George Simion cel al AUR, Ciucu s-ar plasa pe locul al doilea.

În scenariul unei candidaturi comune PNL-USR, Ciucu ar fi pe primul loc, însă această variantă nu mai este posibilă după ce Cătălin Drulă și-a anunțat candidatura ferm din partea USR. În această situație, raportat la totalul populației, scorurile sunt: Ciprian Ciucu 33,7%, Daniel Băluță 23,2%, Anca Alexandrescu 18,5% și Ana Ciceală 5,8%.

Dacă Drulă ar fi candidatul comun PNL-USR, el s-ar situa pe primul loc cu 26,8%, urmat de Daniel Băluță 25,7%, Anca Alexandrescu 18,3% și Ana Ciceală 7,4%.

Sondajul mai relevă că, dintre cei peste 60% de bucureșteni care și-au exprimat o opțiune de vot, 60,6% l-ar prefera pe Ciprian Ciucu în fața lui Cătălin Drulă.

Cercetarea a fost realizată prin interviuri telefonice (CATI) pe un eșantion stratificat de 1.107 persoane, reprezentativ pentru categoriile sociodemografice relevante ale municipiului București, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este ±2,95%, la un grad de încredere de 95%.