Cifre greu de imaginat, miliarde de dolari investiți de Anglia în calea ferată ”High Speed 2”. Autostrăzile noastre par brusc „ieftine”

Când ne gândim la proiecte de infrastructură blocate, contracte cu probleme și termene depășite, avem tendința să credem că suntem „campioni” absoluți. Însă o privire spre Anglia ne arată că și marile puteri economice pot eșua lamentabil.

Conform unei analize publicate de Financial Times, linia feroviară de mare viteză High Speed 2 (HS2), realizată între Londra și Birmingham, a stabilit un record mondial absolut, devenind cel mai scump proiect feroviar pe kilometru din istorie.

Cifrele sunt pur și simplu greu de imaginat pentru realitatea din România. Pentru a înțelege amploarea dezastrului, iată cum se traduce această „harababură teribilă” (după cum a numit-o chiar ministrul britanic al Transporturilor, Heidi Alexander) și ce putem învăța din ea.

Recordul absurd: Peste 500 de milioane de dolari pe kilometru

Pentru a avea o imagine clară a ceea ce înseamnă management defectuos, merită să facem o comparație la nivel global:

• HS2 (Marea Britanie): peste 500 de milioane de dolari / km

• Shinkansen (Japonia – linia Tokyo-Nagoya): 400 de milioane de dolari / km (până acum, etalonul costurilor mari din cauza tehnologiei maglev și a reliefului)

• TGV (Franța): aproximativ 30 de milioane de dolari / km

Termen de comparație pentru România: Prin Programul Transport, costul mediu estimat pentru construcția unui kilometru de autostradă în zone de șes sau deal variază între 15 și 30 de milioane de euro, în timp ce pe secțiunile extrem de complexe de munte (cum ar fi Autostrada Sibiu-Pitești, plină de viaducte și tuneluri mari) costul ajunge la aproximativ 50-80 de milioane de euro pe kilometru. Practic, britanicii au cheltuit pe un singur kilometru de cale ferată echivalentul a aproape o zece de kilometri de autostradă montană pură în Carpați.

Totodată, deți nu prea am construit cai ferate în România în ultima perioadă, conform unor declarații din trecut  directorului CFR SA, investiţiile necesare pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Constanţa-Mangalia, lung de 43 de kilometri, se ridica la circa 160 milioane euro, o linie neelectrificată, simplă, care nu permite circulația concomitentă a trenurilor în ambele direcții.

Revenind la linia feroviară de mare viteză High Speed 2 (HS2), se arată că în total, proiectul a acumulat depășiri de costuri de 29 de miliarde de euro, ajungând la un cost astronomic de 72 de miliarde de euro doar pentru prima fază, iar punerea în funcțiune a trenurilor a fost deja amânată oficial dincolo de anul 2033.INCREDIBIL

Cum s-a ajuns aici? Două greșeli majore de management

Comisia pentru Conturi Publice din Marea Britanie a numit proiectul un „exemplu de manual al proastei gestionări”. Mecanismele din spatele acestui eșec financiar seamănă izbitor cu capcanele de care ne lovim și noi în contractele publice:

1. Contractele de tip „cost-plus” (Plata cu procent din cheltuieli)

Companiile de construcții au semnat contracte în care profitul lor era calculat ca un procent direct din valoarea totală a lucrărilor efectuate. În loc să fie stimulate să facă economii, firmele au avut tot interesul să scumpească proiectul, să complice soluțiile tehnice și să prelungească termenele. Cu cât cheltuiau mai mult, cu atât câștigau mai mulți bani. De exemplu, un singur tunel (Sheephouse Wood) a ajuns să coste astronomica sumă de 137 de milioane de euro.

2. Despăgubiri absurde și birocrație

Pentru a menține un traseu cât mai drept – esențial pentru trenurile care rulează cu peste 300 km/h – statul britanic a cedat presiunilor venite din partea proprietarilor, autorităților locale și ONG-urilor de mediu. S-au plătit sume halucinante drept compensații: de exemplu, 288.000 de euro doar pentru izolarea fonică a unei biserici de pe traseu și 577.000 de euro pentru amenajarea unui nou parc comunal.

Între cheltuieli britanice halucinante pe proiecte futuriste și investiții românești ”chinuite” pentru obținerea unor viteze decente de trafic

În timp ce România încearcă să își modernizeze căile ferate prin PNRR și să treacă la viteze decente (140-160 km/h) pe coridoarele principale, lecția HS2 ne arată că „graba” spre megaproiecte de tip SF, fără o analiză strictă a costurilor și fără clauze contractuale solide care să penalizeze depășirile de buget, poate duce la un faliment sistemic.

Marea Britanie încearcă acum cu disperare să renegocieze contractele în sens descrescător, însă răul a fost deja făcut, iar banii contribuabililor au fost înghițiți de șantiere fără sfârșit.